Ascultă Radio România Constanța Live

Doliu în Spania, după catastrofa aviatică din sudul Franţei

Doliu în Spania, după catastrofa aviatică din sudul Franţei

Publicat de Adina Sîrbu, 25 martie 2015, 08:33

Echipele de intervenţie revin în această dimineaţă la locul catastrofei aeriene din sudul Franţei.

Avionul Airbus cu 150 de persoane la bord s-a prăbuşit într-o zonă greu accesibilă din Alpi, iar condiţiile meteo fac dificilă intervenţia.

Primele cercetări au relevat că aparatul s-a zdrobit de o coastă a muntelui.

În echipele de căutare sunt medici legişti şi antopologi care vor încerca să identifice victimele cu ajutorul prelevărilor de ADN.

A fost găsită una din cutiile negre, cu înregistrările din cabină, iar anchetatorii o caută azi şi pe cea cu datele de zbor.

Toţi cei 150 de pasageri şi membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. 45 dintre aceştia erau cetăţeni spanioli, iar 67, cetăţeni germani.

Preşedintele Franţei, cancelarul german şi premierul spaniol se vor afla astăzi în zona din sud-estul Franţei unde s-a produs tragedia aviatică, iar în Spania au fost decretate 3 zile de doliu.

Între timp, ancheta a relevat faptul că avionul fusese supus unei revizii ample în vara lui 2013.

Directorul executiv al companiei Germanwings, Thomas Winkelmann, spune că acest tip de revizie are loc în general la fiecare 12-18 luni şi prevede verificarea minuţioasă a structurii aeronavei.

Ultimul control de rutină a fost efectuat luni, la Düsseldorf de către serviciile tehnice de la Lufthansa.

Avionul ar fi avut o problemă tehnică la trapa de la trenul de aterizare, a declarat un purtător de cuvânt de la Lufthansa, însă defecţiunea a fost remediată.

Pilotul   avea peste 10 ani de experienţă şi mai mult de 6.000 de ore de zbor pe aparate tip Airbus.

Aparatul a fost livrat companiei Lufthansa, din care face parte Germanwings, în urmă cu 24 de ani.

 

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial
Actualitate joi, 27 august 2026, 07:54

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial

România va pierde 770 de milioane de euro din PNRR pentru că nu a reușit să facă reforma salarizării bugetarilor în termenul asumat, iar cele...

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial
TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului
Actualitate joi, 27 august 2026, 07:13

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului

Joi dimineață, IGSU a emis un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului Tulcea, după ce sistemul de supraveghere radar al...

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului
VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 19:58

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord

Comisarii CJPC Constanța au organizat astăzi o amplă acțiune de control la comercianții ambulanți de produse alimentare din Eforie Nord. La...

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord
VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 18:39

VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în urma unui accident cu parapanta, produs astăzi în zona Vama...

VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 18:27

TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării reamintește vizitatorilor și pescarilor recreativi că activitățile desfășurate în...

TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 17:24

TULCEA: Primarul comunei Smârdan, cercetat pentru uz de armă fără drept şi ameninţare

Primarul comunei Smârdan, Vasile Mărculescu, este cercetat într-un dosar penal pentru distrugere, uz de armă fără drept şi ameninţare,...

TULCEA: Primarul comunei Smârdan, cercetat pentru uz de armă fără drept şi ameninţare
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 17:00

România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro din instrumentul european SAFE

România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare „Acţiunea de Securitate pentru...

România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro din instrumentul european SAFE
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 16:14

TULCEA: Accident pe DJ 222. O șoferiță a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina

La data de 26 august 2026, în jurul orei 10.30, polițiștii tulceni din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui...

TULCEA: Accident pe DJ 222. O șoferiță a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina