Ascultă Radio România Constanța Live

Președintele Klaus Iohannis: „Ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală și parlamentară”

Declarațiile președintelui vin în contextul unui blocaj pe scena politică.

Președintele Klaus Iohannis: „Ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală și parlamentară”

Publicat de Adina Sîrbu, 19 decembrie 2024, 13:47

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în marja reuniunii Consiliului European, care se desfășoară la Bruxelles, că România trebuie să evite cu orice preț o criză guvernamentală și parlamentară, subliniind că aceasta este ultima situație de care țara are nevoie în prezent.

El a făcut apel la responsabilitate și stabilitate politică, evidențiind importanța menținerii unui guvern funcțional pentru a gestiona provocările actuale.

Șeful statului a declarat că va convoca, în zilele următoare, consultări și le-a cerut liderilor politici să treacă peste orice divergențe mărunte și să se concentreze pe lucrurile cu adevărat importante: România și cetățenii săi.

România este într-o situație foarte complicată. Avem un război la graniță, avem atacuri hibride la adresa României, care au dus la anularea alegerilor prezidențiale, situație nemaiîntâlnită, avem o situație foarte complicată în Uniunea Europeană, unde statele care sunt considerate motoarele Uniunii au probleme interne de formare a guvernului, de alegeri anticipate și altele.

Ultimul lucru, repet, ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală și parlamentară. Așa ceva trebuie evitat cu orice preț. De aceea, având în vedere unele declarații publice făcute în ultimele ore, mă adresez tuturor liderilor politici, partidelor care vor intra în Parlament: nu este momentul unor certuri mărunte!

Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se așeze la masa discuțiilor, la masa negocierilor, pentru a avea un guvern cât se poate de repede, un guvern care se apucă să creeze bugetul pentru anul viitor, care se apucă să organizeze alegerile prezidențiale în prima parte a anului viitor.

Mai mult, și aici trebuie să înțeleagă toată lumea, Guvernul în funcțiune este un guvern interimar. Conform Constituției, după ce alegerile parlamentare sunt validate, Guvernul devine interimar, se ocupă numai de treburile curente. Deci, actualul Guvern nu poate să dea ordonanțe de urgență și nu poate să vină cu un buget care să fie votat în Parlament.

Deci, practic, lucrurile care sunt extrem de importante în această perioadă trebuie să fie făcute de noul Guvern. Cu atât mai important este să lăsăm deoparte toate certurile mici, toate disensiunile care vin dintr-un trecut mai apropiat sau mai îndepărtat, să ne concentrăm pe ce este important – România este importantă, cetățenii români sunt importanți și nu micile certuri între politicieni și între partide.

Am rugămintea să trecem cu celeritate peste orice divergențe și să ne apucăm să construim pentru România și pentru români.

Eu voi convoca consultări în zilele următoare, foarte repede, pentru a vedea cum progresăm în acest demers. Nu doresc eu să impun partidelor un lider sau alt lider, nu doresc să le dau lecții cum să formeze coaliții și majorități, fiecare știe cum se face. Dar trebuie să o și facă, în interesul României.

Întrebat dacă un Guvern minoritar de dreapta susţinut de PSD ar putea fi o variantă, Klaus Iohannis a spus că „într-o perioadă de criză un Guvern minoritar nu este o soluţie bună”.

Totodată, la întrebarea dacă s-ar putea ajunge la alegeri anticipate în perioada următoare, şeful statului a răspuns: „Eu sper că nu ajungem la aşa ceva. Mă gândesc că în final înţelepciunea va prevala”.

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim