Ascultă Radio România Constanța Live

Tensiunile continuă în Portul Constanța

Tensiunile continuă în Portul Constanța

Publicat de , 23 martie 2015, 12:06

Organizaţia Patronală “Operatorul Portuar” Constanţa a adresat, luni, o nouă solicitare Ministerului Transportului, în atenţia ministrului Ioan Rus, pentru a găsi soluţii la divergențele dintre membrii organizaţiei și sindicaliști, pe de o parte, și conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, de cealaltă parte.

Documentul oficial a fost remis și Președinției, Cabinetului premierului și Comisiei pentru transport și infrastructură din Camera Deputaților.

Reprezentanţii Organizaţiei susţin că “tergiversarea acţiunilor Ministerului Transporturilor, deşi comunitatea portuară se află în plin protest, va genera o criză ce va avea în curînd un impact extins de pe plan local la cel naţional, prin afectarea unor ramuri industriale şi comerciale importante, interconectate cu activitatea din Portul Constanţa”.

De asemenea, membrii Oganizaţiei mai arată că a fost constatată o lipsă unor acţiuni concrete ale Ministerului Transporturilor cu privire la sesizările formulate şi la soluţiile propuse de către operatorii portuari în cadrul întâlnirilor cu repezentanţii săi.

Patronatul și sindicatele din Port cer demiterea conducerii APMC din cauza adoptării Mater Planului de dezvoltare a Portului Constanța, care, în opinia protestatarilor, va duce la concedieri masive și pierderi imense pentru operatorii de pe platforma portuară.

Atenție, șoferi! Se circulă cu restricții pe autostrada A2 București – Constanța, pe ambele sensuri
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 09:23

Atenție, șoferi! Se circulă cu restricții pe autostrada A2 București – Constanța, pe ambele sensuri

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, sâmbătă, 14 martie, traficul este restricționat pe prima...

Atenție, șoferi! Se circulă cu restricții pe autostrada A2 București – Constanța, pe ambele sensuri
Actorul și autorul Abdul-Cair Latip lansează volumul de poezie „Sub streașina luceafărului de sidef”
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 22:04

Actorul și autorul Abdul-Cair Latip lansează volumul de poezie „Sub streașina luceafărului de sidef”

Actorul și autorul Abdul-Cair Latip lansează duminică, de la ora 13:30, volumul de poezie „Sub streașina luceafărului de sidef”, în cadrul...

Actorul și autorul Abdul-Cair Latip lansează volumul de poezie „Sub streașina luceafărului de sidef”
Ministerul Educației: 97,27% dintre școli vor organiza simularea Evaluării naționale
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 21:48

Ministerul Educației: 97,27% dintre școli vor organiza simularea Evaluării naționale

Un număr de 4.527 de școli (97,27%) vor organiza simularea Evaluării naționale, care va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura...

Ministerul Educației: 97,27% dintre școli vor organiza simularea Evaluării naționale
Un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean ar putea fi semnat zilele viitoare
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 21:45

Un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean ar putea fi semnat zilele viitoare

Săptămâna viitoare ar putea semnat un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean. Scopul va fi colaborarea pe mai multe domenii,...

Un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean ar putea fi semnat zilele viitoare
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 21:27

CONSTANȚA: Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în această perioadă

Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în primăvară. Primarul Vergil chițac spune că atribuțiile vor fi...

CONSTANȚA: Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în această perioadă
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 20:26

Garda de Mediu Constanța a descoperit instalații ilegale pe plaja din Năvodari

O echipă mixtă formată din comisari ai GNM – CJ Constanța, în colaborare cu inspectori ai Administrației Bazinale de Apă...

Garda de Mediu Constanța a descoperit instalații ilegale pe plaja din Năvodari
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 20:22

VIDEO: O prezentare de “oale minune”, întreruptă de inspectorii CJPC Constanța. Oamenii erau „convinși” să achite sume foarte mari pentru diferite produse

Prezentarea de produse, destinată în mod special pensionarilor, a avut loc într-un restaurant din Constanța. În urma unei sesizări, evenimentul...

VIDEO: O prezentare de “oale minune”, întreruptă de inspectorii CJPC Constanța. Oamenii erau „convinși” să achite sume foarte mari pentru diferite produse
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 19:18

Multe constucții ilegale sunt ridicate în zona costieră a litoralului

Raportul Ministerului Mediului cu privire la situația plajelor de pe litoralul românesc a scos la iveală foarte multe construcții ilegale din...

Multe constucții ilegale sunt ridicate în zona costieră a litoralului