Ascultă Radio România Constanța Live

AUDIO | La Piesa de Patrimoniu, arhelogul Octavian Mitroi ne dezvăluie informații neștiute despre zidurile cetății antice Tomis

Descoperiri arheologice valoroase, ce pot completa harta trecutului nostru.

AUDIO | La Piesa de Patrimoniu, arhelogul Octavian Mitroi ne dezvăluie informații neștiute despre zidurile cetății antice Tomis
Foto: Silvia Pascale

Publicat de Adina Sîrbu, 30 noiembrie 2024, 15:10

La „Piesa de Patrimoniu” de astăzi, arheologul Octavian Mitroi, specialist al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, ne invită să aflăm informații neștiute despre zidurile cetății antice Tomis.

Octavian Mitroi: „Chiar în acest loc de la intrarea în Piața Ovidiu se află acele urme ale zidului de incintă al Tomisului din epoca elenistică pe care le-am cercetat în iarna 2012 – 2013. Iar la sfatul profesorului Alexandru Avram (să fie pomenit!), ele au devenit punctul de plecare al lucrării mele de doctorat.”

Ce a descoperit de-a lungul anilor și cât de importante sunt aceste detalii ce pot completa harta trecutului nostru, ascultăm într-un interviu realizat de Silvia Pascale.

Iată un fragment:

Orașul Tomis a cunoscut extinderi treptate de-a lungul existenței sale de circa 1.200 de ani în antichitate. În perioada greacă, limitele lui erau în actuala Piață Ovidiu. Și în antichitate se pare că peninsula se îngusta maxim tot în acest loc și era locul propice pentru a bara accesul dinspre uscat în oraș. Acest lucru a fost stabilit de arheologi, inițial, în mod indirect, deci nu prin descoperirea unor ziduri de apărare în Piața Ovidiu datând din perioada greacă, ci prin poziția, în cadrul peninsulei actuale, a anumitor morminte datând din epoca elenistică, secolele III-II înainte de Hristos, de atunci datează acele morminte, care indicau faptul că, la vremea respectivă, orașul se termina undeva mai la sud-est de poziția lor. Asta deoarece, în antichitate, „morții cu morții, vii cu vii” era la propriu, deoarece necropole, cimitirele, erau delimitate net, strict, de așezările omenești, nu existau cimitire în interiorul acestora.

Aceste supoziții, să zicem așa, au fost confirmate tot cu ocazia săpăturilor prilejuite de acel proiect de reabilitare a infrastructurii de apă și canal al centrului vechi al Constanței, desfășurate între 2012 și 2014. În partea de sus a Pieții Ovidiu, deci către intersecțiile bulevardului Tomis și străzii Traian cu Piața Ovidiu, în iarna anului 2013 am descoperit o mică porțiune din zidul de incintă al Tomisului din perioada greacă. Am interpretat ce am găsit acolo drept resturi ale unui turn în forma literei „u” sau de formă semi-circulară, lucrat din piatră nelegată cu mortar, având în vedere că mortarul este o invenție romană și care avea să răspândească în Dobrogea câteva secole mai târziu, după instaurarea dominației romane, și am putut data mai strâns, să zic așa, ce am găsit acolo, pe baza materialului ceramic – am găsit inclusiv torți de amfore ștampilate și datate în intervalul 267-255 înainte de Hristos.

Judecând după poziția acestor descoperiri, ele fac parte din acea latură scurtă a zidului de incintă din perioada elenistică al Tomisului, care bara accesul dinspre uscat al lui, fix unde peninsula se îngusta cel mai mult.

Interviul complet îl puteți asculta aici:

Propunere de reconstituire a conturului peninsulei constănțene în antichitate (cu linie îngroșată, potrivit comandorului Constantin Scarlat)

TULCEA: Pregătiri pentru Aegyssus Sport Fest și Maratonul internațional de vâslit Ivan Patzaichin
Știrile Dobrogei miercuri, 31 decembrie 2025, 14:58

TULCEA: Pregătiri pentru Aegyssus Sport Fest și Maratonul internațional de vâslit Ivan Patzaichin

Primăria municipiului Tulcea a început pregătirile pentru cel mai important eveniment sportiv pe care-l organizează anual, Aegyssus Sport Fest,...

TULCEA: Pregătiri pentru Aegyssus Sport Fest și Maratonul internațional de vâslit Ivan Patzaichin
RADIO CONSTANȚA. POVESTEA, un film de Marian Cosor. Din 21 ianuarie
Știrile Dobrogei marți, 30 decembrie 2025, 11:13

RADIO CONSTANȚA. POVESTEA, un film de Marian Cosor. Din 21 ianuarie

Vocile zglobii și pline de speranță ale primilor ani de libertate s-au auzit în Dobrogea de la microfonul Radio Constanța. Primii oameni de...

RADIO CONSTANȚA. POVESTEA, un film de Marian Cosor. Din 21 ianuarie
RADIO CONSTANȚA. POVESTEA – 36 de ani de evenimente, într-un film de Marian Cosor. Din 21 ianuarie
Știrile Dobrogei luni, 29 decembrie 2025, 16:06

RADIO CONSTANȚA. POVESTEA – 36 de ani de evenimente, într-un film de Marian Cosor. Din 21 ianuarie

36 de ierni, de primăveri, de veri și de toamne au trecut peste România de atunci, din 22 decembrie 1989. O lună mai târziu, într-o duminică...

RADIO CONSTANȚA. POVESTEA – 36 de ani de evenimente, într-un film de Marian Cosor. Din 21 ianuarie
RADIO CONSTANȚA. POVESTEA: 36 de ani de evenimente, într-un film de Marian Cosor. Din 21 ianuarie
Știrile Dobrogei luni, 29 decembrie 2025, 12:55

RADIO CONSTANȚA. POVESTEA: 36 de ani de evenimente, într-un film de Marian Cosor. Din 21 ianuarie

36 de ierni, de primăveri, de veri și de toamne au trecut peste România de atunci, din 22 decembrie 1989. O lună mai târziu, într-o duminică...

RADIO CONSTANȚA. POVESTEA: 36 de ani de evenimente, într-un film de Marian Cosor. Din 21 ianuarie
Știrile Dobrogei marți, 23 decembrie 2025, 18:57

CONSTANȚA: Taxele și impozitele locale cresc semnificativ. Care sunt noile valori

• Impozitul pe clădiri rezidențiale crescut cu 50–80% • Taxa de salubrizare crescută cu 8 lei – 28 lei/persoană/lună. • Se...

CONSTANȚA: Taxele și impozitele locale cresc semnificativ. Care sunt noile valori
Știrile Dobrogei duminică, 21 decembrie 2025, 17:00

Povești din Dobrogea | Alexandru Filip, președintele OMD Tulcea, invitatul ediției

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Alexandru Filip, antreprenor în industria ospitalității si...

Povești din Dobrogea | Alexandru Filip, președintele OMD Tulcea, invitatul ediției
Știrile Dobrogei sâmbătă, 20 decembrie 2025, 16:58

TULCEA: Înscrierea la UNESCO a dosarului Limesului Dunării de Est – întârziată din motive administrative

Dosarul siturilor arheologice din zona Dobrogei care făceau parte din frontiera fortificată a imperiului roman întâmpină dificultăţi în...

TULCEA: Înscrierea la UNESCO a dosarului Limesului Dunării de Est – întârziată din motive administrative
Știrile Dobrogei sâmbătă, 20 decembrie 2025, 14:10

TULCEA: Intervenție pilot de gestionare a stufului în zona Zaghen

În perioada noiembrie–decembrie, în zona Zaghen, aflată la marginea municipiului Tulcea, se desfășoară o intervenție pilot de gestionare a...

TULCEA: Intervenție pilot de gestionare a stufului în zona Zaghen