Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării

Fonduri de 2,7 milioane de euro, pentru Sulina şi comunele Nufăru, Valea Nucarilor, Mahmudia, Murighiol şi Sfântu Gheorghe.

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
Foto: Ministerul Mediului

Publicat de Adina Sîrbu, 25 noiembrie 2024, 14:11

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Delta Dunării a semnat contractul de finanţare pentru funcţionarea acestei structuri în perioada actuală de programare, iar cele şase unităţi administrativ-teritoriale deservite vor avea acces până la finele anului 2027 la circa 2,7 milioane de euro inclusiv pentru proiecte care au ca obiectiv atenuarea schimbărilor climatice.

Preşedintele GAL Delta Dunării, George Roşca, a amintit că în perioadele anterioare de programare populaţia din teritoriul deservit a avut acces la 2,8 milioane de euro, respectiv 2,3 milioane de euro, iar în momentul de faţă accesul la finanţările disponibile în exerciţiul financiar curent depinde de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„Urmează lansarea apelurilor de selecţie, dar mai sunt nişte paşi care nu au fost finalizaţi de Autoritatea de plăţi şi de Autoritatea de management din cadrul MADR”, a declarat preşedintele GAL Delta Dunării.

George Roşca a mai spus că, dacă în perioadele anterioare de programare, GAL Delta Dunării a pus la dispoziţia populaţiei şi finanţări dedicate dezvoltării agriculturii, în actuala perioadă acestea nu vor mai exista.

În schimb, pe lângă iniţiativele care-şi propun incluziunea socială, stimularea antreprenoriatului rural şi dezvoltarea durabilă, grupul va susţine în perioada 2023-2027 şi proiectele care au ca obiective atenuarea schimbărilor climatice şi promovarea inovaţiei în economia rurală, acestea fiind o noutate.

Printre proiectele realizate până în prezent cu sprijinul grupului, Roşca a enumerat amenajarea falezei Dunării din satul Mahmudia, finanţarea primei ediţii a festivalului „Film în sat”, desfăşurat în Murighiol, amenajarea portului turistic şi a unui teatru de vară în satul Murighiol.

„Ne putem lăuda că în Mahmudia, la iniţiativa noastră, s-a făcut faleza, iar arhitectul care a proiectat-o, Iulian Canov, a obţinut anul acesta premiul I la Bienala de la Timişoara Canov. Până acum, am reuşit să trezim interesul comunităţilor, să facem instruire aşa încât şi autorităţile publice locale, şi comunităţile să aibă încredere în fondurile europene. A fost primul hop pe care am reuşit să-l trecem îm prima perioadă. În a doua perioadă de programare, oamenii şi-au dat seama că chiar se poate întâmpla ceva, că sunt mai aproape şi acum au încredere să vină la noi”, a mai spus preşedintele George Roşca.

GAL Delta Dunării se adresează populaţiei din oraşul Sulina şi din comunele Nufăru, Valea Nucarilor, Mahmudia, Murighiol şi Sfântu Gheorghe.

Sursă: AGERPRES

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța