Prima victorie în deplasare pentru Farul Constanța
Publicat de Catalin Donose, 11 noiembrie 2024, 07:05
Farul Constanţa a învins-o pe Unirea Slobozia cu 1-0 (1-0), duminică, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de brazilianul Rivaldinho (min. 43), fiind prima victorie în deplasare din acest campionat pentru constănțeni.
Farul şi-a luat revanşa după ce nou-promovata a câştigat cu 1-0 la Ovidiu, în prima etapă.
Farul e neînvinsă de trei etape, în care are două victorii şi un egal.
Început perfect de retur pentru Farul, care a învins cu 1-0, la Clinceni, pe Unirea Slobozia. O partidă cu două reprize diferite, prima dominată clar de alb-albaștrii, în care Riva a reluat excelent în plasă, în min 43, o centrare a lui Cercel, și o a doua repriză în care „marinarii” nu au mai avut, aceeași prospețime.
Un meci în care Farul a fost mai pragmatică, așa cum își dorea și managerul Gheorghe Hagi, cele trei puncte obținute oferind și un excelent moral pentru dificilele partide care vor urma.
Chiar dacă au lipsit iar foarte mulți jucători din cauza problemelor medicale, Larie, Iancu, Țîru, Nedelcu, Dănuleasă și Bălașa, iar Alibec a fost suspendat, Farul a reușit al treilea rezultat pozitiv consecutiv după 3-2 cu Universitatea Craiova și 1-1 cu liderul Universitatea Cluj.
Unirea Slobozia – Farul Constanța 0-1 (0-1)
Au marcat: Rivaldinho 43
Cartonașe galbene: Afalna 45
Au evoluat – Unirea Slobozia (antrenor Adrian Mihalcea): D.Rusu – Dorobanțu, Antoche, Pospielov, Șerbănică – Coadă, Ov.Perianu – Afalna (69 Camara), Purece (69 F.Ilie), Aganovic – Gele. Rezerve: Krell – Etiene, Ibrian, I.Dinu, Toma, Pacionel, Lemaru, Vlăsceanu.
Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Buzbuchi – Cercel, Sîrbu, Gustavo, Ganea – Vînă (85 Buta), Dican, Casap (71 Banu) – Grigoryan (85 N.Popescu), Rivaldinho (78 Stoian), Radaslavescu (85 Doicaru). Rezerve: Ducan – Cercel, Dumitra, Buta, Aioanei, N.Popescu, Ciobanu, Cocoș, Doicaru, Cojocaru.