Vreme mohorâtă și rece, în Dobrogea
Ploi, vânt alert și temperaturi scăzute până la mijlocul săptămânii.
Publicat de Adina Sîrbu, 11 noiembrie 2024, 06:44
Meteorologii au emis o informare meteorologică și coduri galbene de precipitații şi intensificări ale vântului, valabile în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării.
Până marți dimineața, în Dobrogea, sudul Moldovei și cea mai mare parte Munteniei va ploua. Pe arii în general restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Se vor acumula cantităţi de 10 – 20 litri/mp şi izolat de peste 30 litri/mp. La peste 1.000 de metri altitudine, va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă consistent, local de peste 10…20 cm.
În aceleași regiuni, până astăzi, la ora 10.00, este în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 50…65 km/h.
Potrivit meteorologilor, în Dobrogea, vremea va fi închisă și rece aproape toată săptămâna. Cerul va fi temporar noros, va ploua în general slab, iar vântul va sufla moderat cu intensificări trecătoare. Astăzi, temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 11 grade, iar cele minime între 1 și 7 grade.
Vreme mohorâtă, cu valori termice maxime de 7…12 grade, 10 grade pe litoral și minime între 2 și 9 grade, va fi în regiune și în următoarele două zile.