Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Apa Mării Negre a devenit brun-roşcată în unele zone, culoare dată de dezvoltarea unor microalge

CONSTANȚA: Apa Mării Negre a devenit brun-roşcată în unele zone, culoare dată de dezvoltarea unor microalge
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 22 octombrie 2024, 13:52 / actualizat: 22 octombrie 2024, 20:31

Apa Mării Negre are în unele zone, de câteva zile, culoarea brun-roşcată, situaţie provenită de la microalge care se dezvoltă abundent în anumite condiţii de mediu, nefiind vorba de o poluare chimică.

Foto: Dr. Adrian Bîlbă – O microalgă brună, un dinoflagelat din genul Lingulodinium

Doctorul în științe medicale veterinare Adrian Bîlbă spune, după ce a examinat microscopic probe de apă recoltate din Portul Tomis din Constanţa, că este vorba de „o microalgă brună, un Dinoflagelat din genul Lingulodinium, rezistentă la schimbările de mediu, în special de salinitate, capabilă în anumite condiţii de a secreta o biotoxină, periculoasă doar dacă se acumulează în corpul moluştelor filtratoare (midii în cazul nostru)”.

„S-au alertat pescarii, curioşii, televiziunile, de prezenţa unui val de apă brun-roşcată la Marea Neagră, în Portul Tomis în special, acolo unde am recoltat o anumită cantitate, am centrifugat-o, în urma centrifugării a rezultat un sediment (…), a rezultat o structură de formaţiuni ce populează această apă, nişte alge brune care au fost identificate de biologii de la INCDM (…). Nu este o poluare cu vreun chimical sau vreun sediment de orice fel, ci sunt nişte alge brune. Unii se îngrijorează pentru că din specia lor există variante şi situaţii în care devin toxice, adică produc o biotoxină. Ele sunt potenţial dintr-o subspecie toxică care şi ea la rândul ei este potenţial toxigenă, iar substanţele, toxinele acumulate nu au ele în sine un risc pentru om în diluţia marină. Deci putem înota, putem atinge, ne putem juca cu apa mării fără probleme”, a explicat medicul veterinar pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, este recomandat să nu se recolteze scoici din zonele unde sunt concentraţii mari de alge brune.

„Dacă scoicile care filtrează această algă, şi filtrează câţiva litri pe zi, ajung să încorporeze o cantitate mai mare de toxine, atunci aceste scoici pot deveni toxigene pentru noi. Pentru asta există un institut special la Bucureşti, de igienă şi sănătate publică veterinară, care urmăreşte acest risc, aceste potenţial situaţii de toxigene. Cum spuneam este o algă brună, dintr-o specie potenţial toxică, la rândul ei nu întotdeauna toxică ci în anumite condiţii, iar toxina trebuie să se acumuleze în corpul bivalvelor. Aşa că se menţine restricţia generală de a nu recolta scoici din port, acolo unde există o concentraţie mare a acestor alge. Şi, în general, în port sunt concentraţii de tot ce înseamnă poluanţi chimici sau biologici. În consecinţă, după părerea mea este o situaţie neriscantă, interesantă din punct de vedere biologic şi, bineînţeles, că mai departe specialiştii vor urmări şi vor putea identifica dacă este cazul luării vreunei măsuri”, a mai precizat medicul veterinar Adrian Bîlbă.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită