Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Amenzi de 4 milioane de lei aplicate în sezonul estival

TULCEA: Amenzi de 4 milioane de lei aplicate în sezonul estival

Publicat de Adina Sîrbu, 6 octombrie 2024, 12:28

Poliţiştii, jandarmii şi pompierii tulceni au aplicat, în sezonul estival din acest an, peste 8.000 de sancţiuni contravenţionale atât şoferilor, cât şi unităţilor de turism şi de alimentaţie publică, valoarea totală a acestora fiind de circa 4 milioane de lei.

Cele mai multe sancţiuni, peste 8.000, au fost aplicate de lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, iar dintre acestea, mai bine de 6.100 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei de urgenţă nr 195/2002, valoarea totală a amenzilor aplicate conducătorilor auto fiind de peste 3,5 milioane de lei.

„Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 756 de şoferi faţă de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise ori pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, inspectorul şef al IPJ, Daniel Grădinaru.

De asemenea, lucrătorii ISU Delta au făcut, în perioada 1 mai – 30 septembrie, 220 de controale la unităţi de cazare şi de alimentaţie publică în timpul cărora au constatat 586 de nereguli, au aplicat 70 de amenzi în valoare de 331.000 de lei şi au retras autorizaţia

„Lipsa documentaţiei care a stat la baza emiterii autorizaţiei (de securitate la incendiu, n.red.) este cea mai importantă neregulă pe care o constatăm. Pentru această abatere, inspectorul de prevenire notifică administratorul societăţii respective ca în 90 de zile să producă această documentaţie şi să o prezinte. Dacă nu o prezintă, autorizaţia este retrasă şi trebuie să se reia procedura de autorizare a societăţii respective”, a precizat inspectorul şef al ISU Delta, Daniel Petrov.

El a mai spus că cele două societăţi ale căror autorizaţii au fost retrase sunt din municipiul Tulcea şi comuna Baia.

La rândul său, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, colonel Ion Bordei, a menţionat că în sezonul estival, în timpul misiunilor efectuate, angajaţii instituţiei au aplicat aproape 280 de sancţiuni în valoare totală de 151.750 de lei.

În conferinţa de presă organizată la IPJ, reprezentanta Centrului de prevenire şi consiliere antidrog Tulcea, Alina Păruş, a prezentat activităţile de informare desfăşurate de instituţie. 

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativă

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 16:12

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un...

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 13:08

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
politia masina ilustrativ
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 12:33

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, polițiști din cadrul Poliției...

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără
Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun