Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO: Captură RECORD de cocaină în Portul Constanța! Drogul era disimulat în pulpă de fructe

VIDEO: Captură RECORD de cocaină în Portul Constanța! Drogul era disimulat în pulpă de fructe

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 septembrie 2024, 17:07

În prima jumătate a lunii august 2024, la nivelul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, a fost inițiată operațiunea cu nume de cod „EXOTIC”, ce a condus la o captură record de cocaină în Portul Constanța.

Aceasta este rezultatul unui efort susținut și al cooperării interinstituționale exemplare dintre D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, D.I.I.I.C.O.T., B.C.C.O. Constanța-S.C.C.O. Porturi Maritime, I.G.P.F. și Autoritatea Vamală Română.

Scenariul operațiunii este unul inedit și scoate în relief complexitatea organizării grupărilor de criminalitate organizată și modalitățile inovative identificate, pentru a-și atinge scopul.

La data de 18 septembrie 2024, un container, ce a fost importat din Ecuador, de către o societate comercială din România, a fost descărcat într-un terminal din Portul Constanța și, după relaționarea cu procurorii D.I.I.C.O.T., a fost sesizată structura Serviciului Teritorial Constanța și au continuat activitățile investigative.

În continuare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., polițiștii D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, B.C.C.O. Constanța-S.C.C.O. Porturi Maritime și D.O.S. au efectuat activități specifice de investigare, pentru strângerea probatoriului necesar în cauză.

Activitățile de strângere a probatoriului au fost deosebit de complexe și au necesitat resurse însemnate, umane, de timp și sacrificiu personal din partea celor implicați în investigație.

Pe parcursul cercetărilor, au fost identificați cu rapiditate doi cetățeni români, de 33 și 36 de ani, cercetați pentru implicare în activitatea infracțională.

La data de 18 septembrie 2024, după realizarea formalităților vamale, containerul a fost transportat în municipiul Aiud, iar 71 de butoaie conținând pulpă de fructe congelate au fost transbordate într-un autocamion frigorific.

Transbordarea s-a efectuat din containerul maritim suspect care conținea 75 de butoaie din metal, iar cantitatea netă a unui butoi era de aproximativ 200 kg.

Transportul conținea pulpă de fructe ce trebuia folosită în industria alimentară.

Toată activitatea a fost monitorizată atent de echipele D.O.S., D.C.C.O. – Serviciul Antidrog și S.C.C.O. Porturi Maritime.

În urma activităților desfășurate, a reieșit faptul că transportul avea ca destinație Olanda, unde ar fi trebuit să ajungă la data de 25 septembrie 2024.

La data de 23 septembrie 2024, autocamionul care a transportat cantitatea de pulpă de fructe congelată a sosit în Punctul de trecere a frontierei Nădlac 1, unde, cu sprijinul Poliției de Frontieră, a fost oprit.

Ulterior, polițiștii D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, B.C.C.O. Constanța – S.C.C.O.P.M., B.C.C.O. Timișoara și S.C.C.O. Arad, împreună cu echipe mobile din cadrul Autorității Vamale Române și polițiști de frontieră, au desfășurat activități pentru controlul fizic total al bunurilor transportate, cu bănuiala rezonabilă că în interiorul produselor congelate ar fi disimulată o cantitate importantă de cocaină.

În urma efectuării controlului autocamionului, în butoaiele care conțineau aproximativ 15 tone de pulpă de fructe, a fost descoperită cocaină.

Ulterior capturii de droguri, echipe ale D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, B.C.C.O. Alba Iulia și S.C.C.O. Porturi Maritime, împreună cu echipe ale Direcției Operațiuni Speciale și cu sprijinul Jandarmeriei Române, au intervenit pentru prinderea membrilor grupării și pentru efectuarea a trei percheziții domiciliare.

Membrii grupării ar fi amenajat și un depozit în municipiul Aiud, pentru a depozita o parte din transportul suspect. La acea locație, au fost descoperite 4 butoaie din metal și 88 de cutii ce conțineau fructe congelate (aproximativ 880 kg.).

Trei persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.-S.T. Constanța, în vederea audierii și luării de măsuri legale.

Față de doi bărbați, procurorii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă a celor 2.

Reușita operațiunii a fost rezultatul unui efort comun bazat pe expertiza structurilor implicate, anduranță, profesionalism și deschidere spre inovație și înțelegerea în profunzime a modurilor de operare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitatea a fost desfășurată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța-Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad.


Redactor – Daniel Țăndăreanu

TULCEA: Mandat de percheziție – armă confiscată de un bărbat de 42 de ani
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 20:19

TULCEA: Mandat de percheziție – armă confiscată de un bărbat de 42 de ani

În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a...

TULCEA: Mandat de percheziție – armă confiscată de un bărbat de 42 de ani
TECHIRGHIOL: Cea de-a V-a ediție a Festivalului Cireșelor – „Kiraz Festivali”
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 19:31

TECHIRGHIOL: Cea de-a V-a ediție a Festivalului Cireșelor – „Kiraz Festivali”

Localnicii și turiștii sunt invitați, în perioada 12–14 iunie 2026, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Cireșelor – „Kiraz...

TECHIRGHIOL: Cea de-a V-a ediție a Festivalului Cireșelor – „Kiraz Festivali”
Județul Constanța: Groapă neautorizată improvizată, cu leșuri de animale abandonate
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 19:10

Județul Constanța: Groapă neautorizată improvizată, cu leșuri de animale abandonate

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...

Județul Constanța: Groapă neautorizată improvizată, cu leșuri de animale abandonate
TULCEA: Polițiști agresați de un bărbat beat
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 18:39

TULCEA: Polițiști agresați de un bărbat beat

Un echipaj al Poliţiei municipiului Tulcea a fost agresat de un bărbat aflat în stare avansată de ebrietate, în timpul unei misiuni de asigurare...

TULCEA: Polițiști agresați de un bărbat beat
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 18:30

Jandarmii tulceni au intervenit pentru îndepărtarea unui şarpe din locuinţa unei familii

Jandarmii tulceni au intervenit pentru îndepărtarea unui şarpe din locuinţa unei familii din localitatea Teliţa Astăzi, un echipaj de...

Jandarmii tulceni au intervenit pentru îndepărtarea unui şarpe din locuinţa unei familii
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 18:23

Nicușor Dan: Văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare; românii vor guvernare

Românii vor o formulă de guvernare, a afirmat miercuri președintele Nicușor Dan. ‘De când sunt în politică, văd politicieni care nu fac...

Nicușor Dan: Văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare; românii vor guvernare
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 17:24

Declarație susținută de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00

Președintele Nicușor Dan va susține, miercuri, la ora 18:00, o declarație la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială....

Declarație susținută de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 16:10

George Cosac a câştigat un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Tenis

Preşedintele în exerciţiu George Cosac a câştigat, miercuri, un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Tenis la alegerile care s-au...

George Cosac a câştigat un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Tenis