Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO: 80 de specii de extratereştri trăiesc printre noi, avertizează un fost ministru al apărării

VIDEO: 80 de specii de extratereştri trăiesc printre noi, avertizează un fost ministru al apărării

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 martie 2015, 17:30

Un fost ministru al Apărării din Canada crede că pe planeta noastră trăiesc zeci de mii de extratereştri.

Paul Hallyer, fost ministru al Apărării din Canada în anul 1960 susține că în lume sunt peste 80 de specii de extratereştri.

El a discutat subiectul la „Russia Today“, unde a adus argumente pentru existenţa acestora. „În 1961 au trecut peste 50 de avioane extraterestre. Comandamentul Suprem Aliat voia să apese butonul de panică, dar s-a răzgândit. După trei ani au stabilit că cel puţin patru specii au vizitat planeta noastră în ultima mie de ani“, a spus Hallyer.

El menţionează că 80% din rapoartele pe care le primea când era ministru al apărării despre formaţiuni extraterestre s-au dovedit false, dar 20% nu aveau nicio explicaţie.

Fostul ministru a menţionat că extratereştrii sunt fiinţe paşnice, benigne de cele mai multe ori, dar există două specii care nu par a fi aşa paşnice, dar pe care le investighează acum.

„Pentru o perioadă de timp ştiam doar de cei care au venit din sisteme stelare diferite, cum sunt Pleiadele, Zeta Reticuli şi altele. În ultimele luni mi s-a spus că au apărut şi din sistemul nostru stelar, de pe o planetă numită Andromeda, una dintre lunile lui Saturn. De asemenea, mai sunt unii pe Venus şi pe Marte“, a mai spus canadianul.

Concluziile vă aparțin.

Sursa – adevarul.ro

TULCEA: Delta Chamber Music Academy revine cu o ediţie extinsă şi participanţi numeroși
Ştiri luni, 3 august 2026, 16:50

TULCEA: Delta Chamber Music Academy revine cu o ediţie extinsă şi participanţi numeroși

În perioada 9–15 august 2026, Liceul de Arte „George Georgescu” din Tulcea găzduieşte cea de-a doua ediţie a Delta Chamber Music Academy,...

TULCEA: Delta Chamber Music Academy revine cu o ediţie extinsă şi participanţi numeroși
Premierul interimar Ilie Bolojan, apel către companii, cetățeni și autorități publice să reducă voluntar consumul de energie
Ştiri luni, 3 august 2026, 16:47

Premierul interimar Ilie Bolojan, apel către companii, cetățeni și autorități publice să reducă voluntar consumul de energie

România este în stare de alertă energetică, din cauza producției reduse de energie determinată de secetă și nivelul extrem de redus al...

Premierul interimar Ilie Bolojan, apel către companii, cetățeni și autorități publice să reducă voluntar consumul de energie
CONSTANȚA: Lucrări la sistemul de iluminat public și posibile restricții de circulație pe mai multe străzi
Ştiri luni, 3 august 2026, 15:28

CONSTANȚA: Lucrări la sistemul de iluminat public și posibile restricții de circulație pe mai multe străzi

Procesul de modernizare a iluminatului public avansează în municipiul Constanța, iar în această săptămână echipele de lucru intervin în mai...

CONSTANȚA: Lucrări la sistemul de iluminat public și posibile restricții de circulație pe mai multe străzi
MANGALIA: Ultima săptămână de transport public gratuit în municipiu și în stațiunile din sudul litoralului
Ştiri luni, 3 august 2026, 15:23

MANGALIA: Ultima săptămână de transport public gratuit în municipiu și în stațiunile din sudul litoralului

Transportul public în municipiul Mangalia și în cele șase stațiuni aferente rămâne gratuit și săptămâna aceasta. Inițial, Primăria...

MANGALIA: Ultima săptămână de transport public gratuit în municipiu și în stațiunile din sudul litoralului
Ştiri luni, 3 august 2026, 14:30

UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat

UPDATE: Precizări oficiale din partea IPJ Constanța în legătură cu accidentul mortal de astăzi, de pe DN 22. „Astăzi, în jurul orei 13.50,...

UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat
Ştiri luni, 3 august 2026, 14:01

MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat

În Poligonul Capu Midia din județul Constanța în perioada 3 – 6 august, se vor desfășura testări de mine antidesant, executate de...

MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat
Ştiri luni, 3 august 2026, 13:43

EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari

Echipaje medicale SMURD și SAJ au fost solicitate să intervină, pe plaja Ruxi din Eforie Nord, la o persoană scoasă de salvamari din apă în...

EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari
Ştiri luni, 3 august 2026, 13:26

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați

Salvamarii de pe plajele din Eforie au arborat, astăzi, STEAGUL GALBEN în foișoare, semn că marea este agitată, înotul este permis doar...

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați