Ascultă Radio România Constanța Live

Dosare penale pentru trafic de migranți

Dosare penale pentru trafic de migranți

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 septembrie 2014, 11:27

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi pentru doi cetăţeni turci şi unul irakian care au facilitat transportul din Turcia, cu o ambarcaţiune pe Marea Neagră, a 72 de cetăţeni afgani, 34 irakieni, 16 iranieni şi 7 sirieni care au declarat că doreau să ajungă în ţări precum Germania şi Suedia, se arată într-un comunicat de presă.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările în cazul interceptării de ieri, a unei ambarcaţiuni suspecte pe Marea Neagră, pe care se aflau 132 de persoane.

După declanşarea procedurilor specifice de remorcare a ambarcaţiunii în cauză, fără pavilion arborat, la sediul Grupului de Nave Mangalia, au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă.

Astfel, persoanele adulte au fost audiate, stabilindu-se faptul că la bordul ambarcaţiunii se aflau 72 cetăţeni afgani, 35 de irakieni, 16 iranieni, 7 sirieni şi 2 turci, adulţi şi copii, cu vârste între 1 şi 65 ani, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră, pentru ca apoi să-şi continue călătoria spre ţări din Uniunea Europeană.

În urma cercetărilor a mai rezultat că ambarcaţiunea tip pescador, în lungime de 20 de metri, a plecat în urmă cu trei zile dintr-un port situat în apropierea Istanbulului, fiind condusă de doi cetăţeni turci, în vârstă de 45 ani, respectiv 41 ani, ajutaţi de un cetăţean irakian, în vârstă de 31 de ani.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trecere frauduloasă a frontierei de stat” şi „trafic de migranţi”, iar unul dintre ei, care a condus ambarcaţiunea, mai este cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător”.
Cei doi cetăţeni turci şi complicele irakian vor fi audiaţi astăzi de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care vor dispune măsurile legale ce se impun.
La finalizarea cercetărilor, întregul grup de migranţi din Orientul Mijlociu va intra în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”