Ascultă Radio România Constanța Live

Camelia Potec: „Înotul revine după 20 de ani şi aduce medalii pentru România”

Camelia Potec: „Înotul revine după 20 de ani şi aduce medalii pentru România”

Publicat de Catalin Donose, 30 iulie 2024, 07:36 / actualizat: 30 iulie 2024, 8:39

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat, după aurul cucerit de David Popovici la 200 de m liber, că înotul revine după 20 de ani şi aduce din nou o medalie olimpică pentru România.

‘Iată o echipă fericită, o echipă unită, o ţară în care putem spune că acum s-a spart gheaţa. Şi că înotul revine după 20 de ani şi aduce din nou medalii pentru România. Şi bineînţeles, că de acum încolo absolut totul este posibil’, a spus Potec.

Preşedinta FRNPM a subliniat că victoria lui Popovici este cu atât mai importantă cu cât vine după un an 2023 nu tocmai fericit pentru el.

‘Am plâns şi o să mai plâng, acum nu, că sunt puternică. Este normal, au trecut 20 de ani, mă bucur că iată avem campion olimpic, mă bucur că David Popovici a confirmat, că după un an 2023 puţin mai fericit, a reuşit’, a menţionat Camelia Potec.

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, după o cursă cu un final remarcabil.

Popovici a fost al doilea după prima lungime de bazin, a fost al treilea după 100 de metri, apoi a urcat pe doi la 150 de metri, reuşind să îl devanseze pe britanicul Matthew Richards pe ultimii metri ai cursei.

Popovici (19 ani), dublu campion mondial şi cvadruplu campion european, a obţinut primul titlu olimpic din istoria înotului masculin românesc cu timpul de 1 min 44 sec 72/100, fiind mai rapid cu două sutimi decât Richards (1 min 44 sec 74/100).

Podiumul a fost completat de americanul Luke Hobson, în 1 min 44 sec 79/100.

Popovici a fost cel mai rapid atât în serii (1 min 45 sec 65/100), cât şi în semifinale (1 min 44 sec 53/100).

David Popovici a fost al patrulea în finala la 200 m liber în urmă cu trei ani, la JO de la Tokyo.

Popovici, care a adus prima medalie României la JO 2024, va mai evolua la Paris şi în proba de 100 m liber, ale cărei serii sunt programate marţi (12:15), când vor avea loc şi semifinalele (21:30).

Ultima medalie olimpică a înotului românesc datează din 2004, când Camelia Potec lua aurul la 200 m liber la Atena, iar constănțeanul Răzvan Florea bronzul la 200 m spate.

După ce a devenit primul înotător român care a cucerit aurul mondial la seniori și primul înotător român din toate timpurile dublu campion mondial, David este de ieri și primul înotător român (masculin) care cucerește aurul olimpic.
David a fost și cel mai tânăr campion mondial din istoria natației, cel mai tânăr sportiv din lume care a coborât sub 47 de secunde la 100 m liber, al doilea înotător din lume care a câștigat probele de 100 și 200 m liber la aceeași ediție a Mondialelor, cvadruplu campion european, ultimele două titluri europene fiind cucerite chiar anul acesta. A reușit „dubla de aur” (în probele de 100 şi 200 m liber) de patru ori: la Mondialul de seniori și juniori și la Europeanul de juniori și de seniori.
„Am și avut lacrimi în ochi de emoții, la imn, la interviuri. De la 9 ani am visat la acest moment și m-am pregătit pentru el. Am făcut o cursă bună, dar grea, pe ultimii 50 m am simtit adversarii lângă mine. Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut, dar și celor care nu au crezut în mine. Sunt bucuros, habar nu am ce va fi la 100 m liber! „, a povestit David ieri, după marea finală de la Paris.
România va fi cunoscută în lume în deceniile care urmează și pentru performanțele lui David, care vor rămâne în istorie. Este deja, la nici 20 de ani, un erou al sportului românesc.
Azi concurează din nou. Hai, România!

Cătălin Donose/Foto – FRNPM

bani bancnote 100 lei radio romania
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:48

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța? Potrivit unui proiect de hotărâre care...

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța
TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:08

TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea a fost activat și Centrul Județean de Coordonare și...

TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției
AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:59

AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului

Zeci de persoane cu dizabilități din Constanța, multe dintre ele parte din Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Constanța s-au...

AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului
Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:08

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea

Astăzi, 22 iulie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui...

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:04

Cabluri tăiate între stațiile feroviare Palas și Constanța. Trenurile înregistrează întârzieri

Mai multe trenuri care circulă spre litoral înregistrează întârzieri din cauza unor cabluri feroviare avariate accidental de utilaje, între...

Cabluri tăiate între stațiile feroviare Palas și Constanța. Trenurile înregistrează întârzieri
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:56

Ateliere de cusături tradiționale vor fi organizate la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 3-9 august prima ediție a...

Ateliere de cusături tradiționale vor fi organizate la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:21

Calendar istoric MINAC: 22 iulie – „Sărbătoarea Durerii”. Funeraliile Regelui Ferdinand, doliul național și acțiunile din Constanța

Pe data de 20 iulie 1927, la ora 2:15 a.m., la Palatul Peleș din Sinaia, monarhul României, Ferdinand I Întregitorul (1914-1927), și-a dat...

Calendar istoric MINAC: 22 iulie – „Sărbătoarea Durerii”. Funeraliile Regelui Ferdinand, doliul național și acțiunile din Constanța
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:20

Din cauza condițiilor meteo, Nibiru NU se deschide astăzi

Din cauza condițiilor meteo, Nibiru NU se va deschide joi, 22 iulie. “Am luat această decizie fiindcă vrem ca experiența voastră în locația...

Din cauza condițiilor meteo, Nibiru NU se deschide astăzi