Ascultă Radio România Constanța Live

Contractul privind construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă ar putea fi semnat în octombrie

Contractul privind construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă ar putea fi semnat în octombrie

Publicat de Adina Sîrbu, 25 iulie 2024, 12:48

Consorţiul format din două companii americane, una italiană şi una canadiană urmează să depună o ofertă pentru cel mai important contract privind proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Potrivit acestuia, negocierile cu Nuclearelectrica s-ar putea încheia în septembrie şi în octombrie să fie semnat contractul. IPC ( Inginerie, Procurare şi Construcţii). „După aceea nu va mai exista cale de întoarcere şi vom livra Unitatea 3 în 2031 şi Unitatea 4 în 2032”, a spus ministrul.

Referitor la programul nuclear, Burduja a subliniat că România se află în faţa unei „oportunităţi istorice”, şi anume să îşi dezvolte propriul program nuclear, imaginat în anii ’70, cu tehnologie occidentală.

„Vorbim de energie sigură, accesibilă şi curată. Aşadar, în contextul tranziţiei energetice pe termen mediu spre lung – deoarece programele legate de energie nucleară au nevoie de timp – energia nucleară este răspunsul”, a completat ministrul.

Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, derulat de compania de proiect Energonuclear, deţinută integral de Societatea Naţională Nuclearelectrica SA, a primit în iulie opinia pozitivă a Comisiei Europene în ceea ce priveşte aspectele tehnice şi de securitate nucleară.

Conform Nuclearelectrica, proiectul Unităţilor CANDU 3 şi 4 CNE Cernavodă este prevăzut în Proiectul de Strategie Energetică a României, precum şi în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, ca pilon al independenţei energetice a României şi al îndeplinirii ţintelor de decarbonizare asumate de România în calitate de Stat Membru UE.

Etapa 1, cea actuală, reprezintă etapa pregătitoare, care a demarat prin capitalizarea şi operaţionalizarea companiei de proiect, Energonuclear S.A. şi pe parcursul ei se vor contracta servicii de asistenţă tehnică, juridică şi financiară, servicii de inginerie pentru actualizarea specificaţiei tehnice de procurare, lansarea şi atribuirea contractului de IPC (Inginer, Procurare şi Construcţii) precum şi realizarea de studii şi evaluări necesare fundamentării unei decizii preliminare privind realizarea investiţiei.

Etapa a doua a proiectului (Lucrări Preliminare) constă în realizarea de lucrări preliminare din Faza 1 a contractului de IPC (Inginer, Procurare şi Construcţii). În această etapă se vor derula lucrări de inginerie şi analiză a pieţelor privind furnizorii de echipamente şi servicii necesare implementării proiectului, astfel încât la finalul acestei etape să se rafineze fezabilitatea proiectului. La finalul acestei etape, se va reanaliza fezabilitatea Proiectului pe baza noilor indicatori tehnico-economici şi se va lua Decizia Finală de Investire, care va permite trecerea Proiectului în Etapa 3.

Etapa a treia constă efectiv în realizarea lucrărilor în şantier de construcţie, montaj şi punere în funcţiune.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă

TULCEA: Incendiu de vegetație, în apropiere de localitatea Sarinasuf, cu risc de propagare la o fermă piscicolă
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 19:56

TULCEA: Incendiu de vegetație, în apropiere de localitatea Sarinasuf, cu risc de propagare la o fermă piscicolă

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu...

TULCEA: Incendiu de vegetație, în apropiere de localitatea Sarinasuf, cu risc de propagare la o fermă piscicolă
Este oficial: Dan Petre Leu a demisionat din funcția de arhitect șef al municipiului Constanța
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 17:28

Este oficial: Dan Petre Leu a demisionat din funcția de arhitect șef al municipiului Constanța

Primarul Vergil Chițac a semnat dispoziția privind încetarea prin demisie a raportului de serviciu al lui Dan Petre Leu din funcția publică de...

Este oficial: Dan Petre Leu a demisionat din funcția de arhitect șef al municipiului Constanța
CONSTANȚA: Persoanele care ar fi răpit o femeie la ieşirea dintr-un local, arestate preventiv
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 16:29

CONSTANȚA: Persoanele care ar fi răpit o femeie la ieşirea dintr-un local, arestate preventiv

Cinci persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile după ce au fost implicate în răpirea unei femei, la ieşirea acesteia dintr-un local,...

CONSTANȚA: Persoanele care ar fi răpit o femeie la ieşirea dintr-un local, arestate preventiv
DIALOGURI LA ZI | Elevii Liceului Energetic vor învăța despre valorile și cultura muncii în societatea actuală. Ciprian Lepădatu, președinte Asociației Firmelor Constănțene, invitat în emisiune
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 15:08

DIALOGURI LA ZI | Elevii Liceului Energetic vor învăța despre valorile și cultura muncii în societatea actuală. Ciprian Lepădatu, președinte Asociației Firmelor Constănțene, invitat în emisiune

Elevii Liceului Energetic din Constanța beneficiază, începând din acest an școlar, de un nou curs opțional în care vor învăța despre...

DIALOGURI LA ZI | Elevii Liceului Energetic vor învăța despre valorile și cultura muncii în societatea actuală. Ciprian Lepădatu, președinte Asociației Firmelor Constănțene, invitat în emisiune
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 14:49

9 septembrie – D-ale urbei: ziariști polonezi, nori fotografiați și un fals ofițer belgian

Presa dobrogeană din urmă cu un secol dezvăluie crâmpeie din viața cotidiană a provinciei, de la vizite oficiale până la preocupări...

9 septembrie – D-ale urbei: ziariști polonezi, nori fotografiați și un fals ofițer belgian
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 14:38

AUDIO | O estimare a pensiei, disponibilă pe noul portal al Casei Naționale de Pensii Publice

Ce pensie voi avea? Este una dintre întrebările care îi preocupă cel mai mult pe cei aflați în pragul pensionării. Până acum, răspunsul era...

AUDIO | O estimare a pensiei, disponibilă pe noul portal al Casei Naționale de Pensii Publice
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 13:28

SNRB îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate în Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor

Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) se alătură evenimentului Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor și...

SNRB îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate în Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 13:20

Mai multe persoane au fost reținute de polițiștii constănțeni pentru lipsire de libertate

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, polițiști din cadrul Poliției...

Mai multe persoane au fost reținute de polițiștii constănțeni pentru lipsire de libertate