Ascultă Radio România Constanța Live

NĂVODARI: Dosar penal pentru braconaj piscicol

NĂVODARI: Dosar penal pentru braconaj piscicol

Publicat de Adina Sîrbu, 15 iulie 2024, 15:13

La data de 13 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari și Secției 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Astfel, în jurul orei 08.30, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe un drum de exploatare din apropierea Lacului Sinoe.

Bărbatul aflat la volan a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că are 19 ani.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite mai multe plase de pescuit de tip monofilament, cu lungimea totală de 600 de metri, precum și 30 de kilograme de pește din specia caras, fără documente de proveniență.

Plasele monofilament și peștele au fost ridicate în vederea indisponibilizării.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, potrivit O.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.

Redactor: Adina Sîrbu

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim