Ascultă Radio România Constanța Live

Universitate multiculturală la Constanţa

Universitate multiculturală la Constanţa

Publicat de Bogdan Comșa, 13 martie 2015, 17:41

Constanța ar putea avea o universitate multiculturală internaţională, proiectul urmând să fie realizat din fonduri europene.

Inițiativa a pornit de la nivel local și este susținută de mai mulţi parlamentari de Constanța și de senatorul Ecaterina Andronescu.

Aceasta a spus că modelul multietnic dobrogean este un bun exemplu privind convieţuirea minorităţilor etnice, fiecare având cultura proprie.

Ecaterina Andronescu a explicat că universitatea multiculturală este una în care să se poată regăsi orice tânăr care aparţine unei minorităţi, să-şi poată conserva tradiţiile culturale.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, prezent la discuţiile care au avut loc la Prefectura Constanţa, a declarat că cea mai rapidă modalitate de concretizare ar fi ca una dintre instituţiile de învăţământ locale să preia acest statut.

În aceste condiții, cel mai rapid termen la care ar putea fi realizat proiectul, dacă se merge pe varianta unei universități deja existente, ar fi în toamna acestui an.

Universitatea Maritimă Constanța a lansat deja o propunere ca să adopte statutul de universitate multiculturală, un avantaj fiind că UMC are cea mai mare pondere de studenţi străini care studiază în Constanţa.

Până pe data de 27 martie, grupul de lucru trebuie să prezinte soluțiile concrete pentru realizarea proiectului.

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului
Actualitate joi, 27 august 2026, 07:13

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului

Joi dimineață, IGSU a emis un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului Tulcea, după ce sistemul de supraveghere radar al...

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului
VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 19:58

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord

Comisarii CJPC Constanța au organizat astăzi o amplă acțiune de control la comercianții ambulanți de produse alimentare din Eforie Nord. La...

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord
VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 18:39

VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în urma unui accident cu parapanta, produs astăzi în zona Vama...

VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta
TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 18:27

TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării reamintește vizitatorilor și pescarilor recreativi că activitățile desfășurate în...

TULCEA: Reguli privind pescuitul recreativ în Rezervația Biosferei Delta Dunării
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 17:24

TULCEA: Primarul comunei Smârdan, cercetat pentru uz de armă fără drept şi ameninţare

Primarul comunei Smârdan, Vasile Mărculescu, este cercetat într-un dosar penal pentru distrugere, uz de armă fără drept şi ameninţare,...

TULCEA: Primarul comunei Smârdan, cercetat pentru uz de armă fără drept şi ameninţare
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 17:00

România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro din instrumentul european SAFE

România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare „Acţiunea de Securitate pentru...

România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro din instrumentul european SAFE
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 16:14

TULCEA: Accident pe DJ 222. O șoferiță a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina

La data de 26 august 2026, în jurul orei 10.30, polițiștii tulceni din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui...

TULCEA: Accident pe DJ 222. O șoferiță a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 15:26

CONSTANȚA: Peste 11.000 de elevi încep școala în clădiri modernizate. Alte unități sunt în reabilitare, iar elevii vor fi relocați

Miercuri, 26 august, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ din Constanța, a avut loc o conferință de presă susținută...

CONSTANȚA: Peste 11.000 de elevi încep școala în clădiri modernizate. Alte unități sunt în reabilitare, iar elevii vor fi relocați