Ascultă Radio România Constanța Live

Senatorul Gigi Chiru, condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare

Senatorul Gigi Chiru, condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 martie 2015, 12:29

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a condamnat pe senatorul Christian Gigi Chiru, copreşedintele filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, la pedeapsa de 6 luni de închisoare, hotărând totodată suspendarea condiţionată a pedepsei pe un termen de încercare de doi ani şi şase luni.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Gigi Chiru este acuzat că prin Fundaţia Umanitară Christian Gigi Chiru, al cărei preşedinte era, a tipărit 24.000 de bonuri valorice medicale pe care le-a trimis prin poştă alegătorilor din municipiul Constanţa, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie.

Tichetele primite de constănțeni puteau fi utilizate doar dacă erau validate la sediul Fundației umanitare „Christian Gigi Chiru” prin aplicarea unei ștampile, pe baza cărților de identitate ale cetățenilor.

Potrivit anchetatorilor, 11.111 dintre cele 24.000 de bonuri valorice medicale tipărite au fost decontate la farmaciile cu care Fundaţia Umanitară Christian Gigi Chiru încheiase protocoale de colaborare.

Decizia poate fi atacată cu apel.

Ziua Internațională a Vârstnicului, sărbătorită la Năvodari
Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 17:18

Ziua Internațională a Vârstnicului, sărbătorită la Năvodari

Seniorii orașului Năvodari sunt invitați joi, 2 octombrie, la tradiționala Serată Dansantă, organizată cu prilejul Zilei Internaționale a...

Ziua Internațională a Vârstnicului, sărbătorită la Năvodari
Mădălina Pavăl Orchestra ajunge pentru prima dată la Constanța
Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 16:50

Mădălina Pavăl Orchestra ajunge pentru prima dată la Constanța

Pe 20 septembrie, Weekend Sessions ajunge pentru prima oară în afara capitalei, la Constanța, după o vară de întâlniri culturale în...

Mădălina Pavăl Orchestra ajunge pentru prima dată la Constanța
Florian Filat, director executiv al Institutului pentru Orașe Vizionare, a făcut o analiză a traficului din Constanța
Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 16:47

Florian Filat, director executiv al Institutului pentru Orașe Vizionare, a făcut o analiză a traficului din Constanța

O analiză de trafic în care au fost incluse toate cele 41 de municipii reședință de județ plasează Constanța pe locul 25, iar Tulcea, pe 21....

Florian Filat, director executiv al Institutului pentru Orașe Vizionare, a făcut o analiză a traficului din Constanța
Actorul și regizorul american Robert Redford a murit la vârsta de 89 de ani
Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 15:39

Actorul și regizorul american Robert Redford a murit la vârsta de 89 de ani

Cunoscutul actor și regizor american Robert Redford a murit marți la vârsta de 89 de ani, informează Reuters, preluând o informație apărută...

Actorul și regizorul american Robert Redford a murit la vârsta de 89 de ani
Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 15:37

Județul CONSTANȚA: Proiectul cultural-artistic „Meșteșuguri ancestrale, recuperare istorică și revigorare economică” ajunge în comuna Pantelimon

Pe 20 și 21 septembrie, suntem invitați în comuna Pantelimon, în județul Constanța, la un eveniment organizat de Centrul Cultural Județean...

Județul CONSTANȚA: Proiectul cultural-artistic „Meșteșuguri ancestrale, recuperare istorică și revigorare economică” ajunge în comuna Pantelimon
Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 15:10

DIALOGURI LA ZI | Ionuț Sebastian Puznava, vicepreşedintele Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa, invitat în emisiunea de astăzi

Vara 2025 a adus din nou mii de turiști pe litoralul românesc, dar și provocări pentru operatorii din turism. Mamaia și Constanța au fost în...

DIALOGURI LA ZI | Ionuț Sebastian Puznava, vicepreşedintele Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 14:59

MEDGIDIA: Un bărbat de 76 de ani, care avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru perioada în curs, oprit în trafic de polițiști

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră Constanța au identificat...

MEDGIDIA: Un bărbat de 76 de ani, care avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru perioada în curs, oprit în trafic de polițiști
Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 14:09

Procurorul general Alex Florența: România, ținta predilectă a atacurilor hibride rusești în anul electoral 2024

Procurorul general Alex Florenţa a explicat, marţi, modurile prin care s-au derulat atacuri hibride asupra ţării noastre, de care s-ar fi folosit...

Procurorul general Alex Florența: România, ținta predilectă a atacurilor hibride rusești în anul electoral 2024