Ascultă Radio România Constanța Live

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 mai 2024, 11:19

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 4 – 8 mai 2024.

Sâmbătă, 4 mai

de la ora 8.30, va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Penitenciarului Poarta Albă, unde va rosti un cuvânt de învățătură celor lipsiți de libertate;

de la ora 11.30, va oficia slujba de înmormântare a părintelui Popa Octavian Tell, la biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, din centrul orașului Medgidia, unde părintele a slujit Domnului ani îndelungați;

la ora 23.25, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis, apoi, la ora 23.40, o va oferi credincioșilor în parcul Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. De la ora 24.00, va oficia Canonul Învierii, urmat de săvârșirea Sfintei Liturghii.

Duminică, 5 mai, în prima zi de Paști, începând cu ora 13.00, la Catedrala arhiepiscopală, ierarhul va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, simbolizare a universalității creștinismului.

După slujbă, va avea loc tradiționalul Concert pascal susținut de către Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Apoi, IPS Teodosie va oferi celor prezenți ouă roșii și vin.

Luni, 6 mai, de la ora 8.30, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.

Marți, 7 mai, de la ora 8.30, va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Gherasim din Kefalonia” din localitatea Negrești, comuna Cobadin.

Miercuri, 8 mai

de la ora 8.30, va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Învierea Domnului și Sfântul Sfințit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului” din localitatea constănțeană Ciocârlia.

NĂVODARI: 58 de sectoare de plajă scoase la licitație
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 16:18

NĂVODARI: 58 de sectoare de plajă scoase la licitație

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) anunță organizarea unei licitații publice pentru închirierea a 58 de subsectoare de plajă...

NĂVODARI: 58 de sectoare de plajă scoase la licitație
DIALOGURI LA ZI | Ady Lupașcu, de la Asociația Parteneri în Progres Constanța, şi Cezar Irimia, președinte FABAC, invitați în emisiune
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:50

DIALOGURI LA ZI | Ady Lupașcu, de la Asociația Parteneri în Progres Constanța, şi Cezar Irimia, președinte FABAC, invitați în emisiune

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România a sesizat Avocatul Poporului, după intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern prin care...

DIALOGURI LA ZI | Ady Lupașcu, de la Asociația Parteneri în Progres Constanța, şi Cezar Irimia, președinte FABAC, invitați în emisiune
Lot de salată de icre, retras din magazine după ce a fost detectată bacteria Listeria
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:44

Lot de salată de icre, retras din magazine după ce a fost detectată bacteria Listeria

Un lot de salată de icre cu caras şi ceapă a fost retras din magazinele Kaufland după ce a fost detectată bacteria Listeria monocytogenes,...

Lot de salată de icre, retras din magazine după ce a fost detectată bacteria Listeria
Trei bărbați, prinși cu 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Percheziții și la CONSTANȚA
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:14

Trei bărbați, prinși cu 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Percheziții și la CONSTANȚA

Procurorii DIICOT au reținut trei traficanți de droguri, care aveau legături cu narcotraficanți din America Latină și Europa, după ce în...

Trei bărbați, prinși cu 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Percheziții și la CONSTANȚA
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:08

TULCEA: Faleza a devenit motiv de dezbatere după apariția mai multor containere comerciale

Faleza Ivan Patzaichin din Tulcea, un spațiu emblematic al orașului, revine în centrul dezbaterilor din Consiliul Județean, după apariția mai...

TULCEA: Faleza a devenit motiv de dezbatere după apariția mai multor containere comerciale
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:54

AUDIO | 768.000 de lei costă lunar serviciile de pază ale Primăriei Constanța

Într-un clasament al primăriilor localităților reședință de județ, Primăria Constanța se află pe primul loc în țară din punct de vedere...

AUDIO | 768.000 de lei costă lunar serviciile de pază ale Primăriei Constanța
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:36

Ancheta în scandalul gărzilor la Spitalul Județean Constanța se extinde, a anunțat ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății anunță că ancheta în scandalul scutirilor de gardă de la Spitalul Județean de Urgență Constanța se extinde....

Ancheta în scandalul gărzilor la Spitalul Județean Constanța se extinde, a anunțat ministrul Sănătății
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:10

TULCEA: Call Center-ul pentru clarificări privind taxele locale rămâne deschis toată luna februarie

Call Center-ul unde tulcenii pot cere lămuriri privind taxele și impozitele locale își prelungește activitatea și pe parcursul lunii februarie....

TULCEA: Call Center-ul pentru clarificări privind taxele locale rămâne deschis toată luna februarie