Ascultă Radio România Constanța Live

ANSVSA: Puiul galben nu e vopsit cu Gallus

ANSVSA: Puiul galben nu e vopsit cu Gallus

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 martie 2024, 15:48

Ieşirile din spaţiul public referitoare la siguranţa produselor alimentare fără a aştepta analizele de la laboratoare autorizate nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi consumatorilor şi industriei de creştere a păsărilor din România, consideră vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dănuţ Păle.

Precizările au fost făcute în urma afirmaţiilor preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, care avertiza într-o postare pe Facebook asupra comercializării unor pui de găină ‘îngălbeniţi’ pentru a părea mai sănătoşi, dar ‘împănaţi cu tulpini de salmonella periculoase’.

‘Într-adevăr a creat o stare emoţională extraordinară, dar din păcate acestea sunt practicile. Puiul galben există de când a apărut pasărea pe pământ. În zona aceasta, de ceva timp, metoda de creştere s-a schimbat. Într-adevăr, se folosesc în reţetele furajere atât pigmenţi naturali pe care îi găsim în porumb şi în lucernă, dar şi dintre aceia sintetici care dau acea culoare galbenă, dar care au fost aprobaţi de autoritatea de reglementare şi sunt folosiţi în hrana păsărilor (…) Sunt lucruri reglementate, lucruri normale, probabil că acum au descoperit unele instituţii acest lucru. Dacă ştie (preşedintele ANPC n.r.) că există acest pericol, avea posibilitatea, pentru că este parte componentă a sistemului de alertă european, să recolteze probe, să ridice în acel sistem de alertă şi atunci toate instituţiile se sesizau, mai ales ANSVSA, şi se trecea la un protocol foarte bine reglementat, cu blocarea produselor respective, cu controale de la fermă până la la agentul economic care a pus în vânzare astfel de produse. Deci, din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt foarte clare cum ar fi trebuit să se procedeze, dar, repet, cred că aceste ieşiri fără să aşteptăm analize de la laboratoare autorizate, cu nişte lucruri concrete, nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi o temă în rândul consumatorilor şi industriei noastre de creştere a păsărilor care, din fericire, este foarte bine dezvoltată’, a explicat, miercuri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele ANSVSA.

El a precizat că Autoritatea Sanitară Veterinară a demarat în această lună controale pe tot ce înseamnă carne de pasăre, atât din reţeaua intracomunitară, cât şi din ţări terţe. ‘Mai mult decât atât, facem controale inclusiv în fermele noastre, pentru că noi avem un program naţional de monitorizare a salmonellei cu autocontrol. De exemplu, în 2023, la un efectiv de aproape 600 de milioane de capete de pui s-au recoltat peste 20.000 de probe în autocontrol, controale oficiale. Avem prin programe guvernamentale, prin programele Comisiei, sunt despăgubiri pe zona de salmonella la pasărea de ouă, unde sunt programe cofinanţate. Pentru Dumnezeu nu am descoperit apa caldă acum’, a comentat vicepreşedintele ANSVSA.

Potrivit sursei citate, cele mai mari probeleme legate de salmonella la carnea de pasăre au fost depistate pe zona schimburilor intracomunitare.

‘În anul 2024, în urma analizei riscului din 2023, numărul de probe a crescut foarte mult. Avem programe care sunt reglementate pe regulamente europene, dar şi programe naţionale. Încă o dată asigurăm consumatorul că ANSVSA, prin structura de laboratoare, prin întreaga reţea, suntem peste 9.000 de medici veterinari, chiar ne dorim să fim apărătorii sănătăţii şi chiar reuşim acest lucru. Sănătatea publică este pe primul loc. Ar fi bine ca specialistul să îşi spună cuvântul, chiar dacă lucrăm în anumite instituţii cu drept de control, dar nu suntem de profil, e bine să nu ne mirăm când vedem un pui galben, că acela a fost vopsit cu vopseaua de ouă Gallus. Deci, exclus aşa ceva. Repet, în cazul în care se întâmplă şi are cunoştinţe, v-am spus care sunt modalităţile de reacţie, nu este de joacă’, a concluzionat Păle.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, avertiza asupra comercializării unor pui de găină ‘îngălbeniţi’ pentru a părea mai sănătoşi şi precizează că va informa toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie.

‘Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi: pui îngălbeniţi pentru a părea mai buni, împănaţi cu tulpini de salmonella periculoase. Asta este ceea ce numesc eu un fel de mâncare ‘gustos’. Astăzi, vom trimite informare către absolut toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie şi cine a acoperit adevărul’, a scris miercuri şeful ANPC pe pagina sa de Facebook.

El a explicat că unii dintre pui sunt vopsiţi prin hrănire, pentru ca vopseaua să pătrundă în ţesut şi să nu poată fi spălată. Totodată, Constantinescu a atras atenţia că şi ouăle capătă altă culoare odată ce este folosită mâncare amestecată cu produsele specifice inducerii în eroare a consumatorului.

‘Acum este forfotă mare în rândurile celor care ar fi trebuit să atragă atenţia asupra acestui fenomen. Din nou, se caută argumente disperate pentru a arăta că autoritatea noastră nu ar avea ce să caute pe întreg traseul puilor vopsiţi. Interesant este, şi vă rog să citiţi prospectul, că şi ouăle capătă altă culoare odată ce este folosită mâncare amestecată cu produsele specifice păcălirii noastre. Dacă adăugăm şi ingredientul salmonela, descoperit la unele ferme de către colegii noştri, în condiţiile în care la fiecare dintre aceste structuri ar trebui să existe filtre serioase, nu superficiale, atunci puiul vopsit devine şi un pericol pentru sănătatea noastră’, subliniază Horia Constantinescu, în postarea sa de pe reţeaua de socializare.

Sursa – Agerpres / Redactor – Daniel Țăndăreanu

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei