Ascultă Radio România Constanța Live

Angajații Loteriei Române protestează la sediul Ministerului de Finanțe

Angajații Loteriei Române protestează la sediul Ministerului de Finanțe

Publicat de Adina Sîrbu, 5 martie 2024, 08:47

Timp de 4 zile, de astăzi și până vineri, 8 martie, între orele 10.00 și 12.00, angajații Loteriei Române vor protesta față de  tergiversarea nejustificată a adoptării Memorandumului de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023y.

Sindicatul Național „Loteria Română”, afiliat la Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” și reprezentativ la nivelul Companiei Naționale „Loteria Română”, cu aproape 80% dintre angajații companiei în rândurile sale, respinge reducerea prin lege a drepturilor angajaților companiei și va uza de toate pârghiile legale, inclusiv greva generală pentru a le apăra, se arată într-un comunicat.

Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, prin care sunt diminuate drepturi ale salariaților, negociate și stabilite prin contractul colectiv de muncă.

Sindicaliștii susțin că, prin efectul acestei legi și a măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă și voucherelor de vacanță, veniturile salariaților se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflației asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%, în condițiile în care majoritatea salariaților companiei sunt încadrați aproape de salariul minim național.

În condițiile scăderii veniturilor membrilor săi, SNLR a întreprins mai multe acțiuni, dar fără rezultat.

Concret, de la apariția legii 296/2023 și până în prezent au fost făcute nenumărate demersuri către conducerea unității, către Ministerul Economiei – for tutelar, Ministerul Finanțelor și chiar către premierul Marcel Ciolacu, fără a primi până în prezent niciun răspuns concret, decât asigurarea din partea ministrului Economiei Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea care, prin semnătură proprie, ne-a comunicat prin adresa 1798/16.02.2024 că, “prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre in vigoare la 01.04.2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaților cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare.

Această situație este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informațiile obținute neoficial, deși, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obțină în mod oficial, compania având obligația consultării și informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă și a valorii voucherelor de vacanță, se arată în comunicatul SNLR.

În lipsa unor măsuri imediate și concrete, Sindicatul Național Loteria Română spune că va recurge la toate formele de protest legale, mergând până la greva generală.

Sursă: Sindicatul Național „Loteria Română”/ Foto: Facebook/ Redactor: Adina Sîrbu

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța