Ascultă Radio România Constanța Live

Percheziții domiciliare, inclusiv la Constanța, într-un dosar de fals și înșelăciune

Percheziții domiciliare, inclusiv la Constanța, într-un dosar de fals și înșelăciune

Publicat de Adina Sîrbu, 4 martie 2024, 09:28

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 30 de mandate de percheziție domiciliară, la adresele unor persoane fizice, precum și la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, din județele Sibiu, Timiș, Constanța, București, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Bihor, Cluj, Hunedoara și Gorj.

În fapt, în perioada 2018-2020, mai multe societăți comerciale ar fi solicitat și ar fi obținut un ajutor de minimis, prin intermediul unui program național, inducând în eroare o instituție și băncile partenere, cauzând un prejudiciu de 1.428.000 de lei.

În perioada indicată, persoanele cercetate ar fi preluat mai multe societăți comerciale, care aveau aprobate finanțări prin intermediului unui program național, în sume de 200.000 de lei și TVA (în cazul societăților neplătitoare de TVA), pentru fiecare societate.

Ulterior, ar fi schimbat sediului social al societății la o singura adresă, concomitent cu schimbarea administratorului societăților.

În vederea derulării programului și obținerii sumelor de bani în baza contractului de finanțare încheiat cu băncile partenere, persoanele implicate ar fi depus la dosarul de finanțare documente justificative (oferte, facturi fiscale, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, contracte de muncă, etc.), care atestau doar scriptic îndeplinirea condiţiilor pentru obținerea finanțării.

După încasarea sumelor de bani, societăților comerciale folosite le-ar fi fost radiate sediile sau le-ar fi expirat.

Opt persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii.

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Sursă: Poliția Română/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativ

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 09:28

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea

În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată face obișnuita rectificare bugetară, spitalele se afundă în datorii. Cât mai pot rezista...

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea