28 februarie – Ziua Protecţiei Civile
Publicat de Doina Sirbu, 28 februarie 2024, 09:22
La 28 februarie, an de an, este sărbătorită Ziua Protecţiei Civile sau Ziua Apărării Civile, zi în care, în anul 1933, a luat fiinţă protecţia civilă în România, prin Decretul Regal nr. 468, care aproba „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”, potrivit site-ului www.isudb.ro.
Conceptul de protecţie civilă se referă la ansamblul sistemelor, structurilor şi resurselor gestionate de guverne şi care sunt orientate spre protejarea populaţiei non-combatante, în principal în caz de dezastre naturale şi tehnologice. Această definiţie este valabilă în special în arealul geografic al Uniunii Europene, precizează site-ul https://pompieriiromanieu.wordpress.com.
Denumit iniţial „apărare pasivă”, conceptul de protecţie civilă a trecut ulterior la denumirea de „apărare locală antiaeriană” (1952), apoi la ”apărare civilă” (1978), din anul 1994 fiind consacrat ca „protecţie civilă”, prin Legea apărării naţionale nr. 45 din 1 iulie 1994. Protecţia civilă este definită pe site-ul www.isudb.ro drept ”o componentă a sistemului securităţii naţionale, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, al protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate”.
Prin Decretul Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care a intrat în vigoare la 23 martie 1933, s-a stabilit că ”Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întreg teritoriul de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă”, conform volumului ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Erau astfel stabilite atribuţii ministerelor, localităţilor, întreprinderilor şi instituţiilor şi se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, dar şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor. De asemenea, acest regulament cuprindea Planul Apărării Pasive, un document unic de înfiinţare a formaţiunilor de intervenţie, instituind-se astfel şi măsuri preventive şi de salvare. Pe de altă parte, regulamentul prevedea şi o serie de măsuri ce intrau în competenţa pompierilor militari, referitoare la organizarea şi participarea la exerciţiile publice de alarmare şi de pregătire a populaţiei civile.
În ceea ce priveşte reglementările de rang superior privind protecţia populaţiei şi a bunurilor în caz de conflict armat, acestea au fost stipulate în Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război nr. 1245/24 aprilie 1933, care prevedea, totodată, încadrarea cetăţenilor ţării în diferite organizaţii paramilitare.
Momente importante în organizarea structurilor de apărare pasivă au fost marcate de alte acte normative, precum: Ordinul M.St.M. (Marele Stat Major) nr. 45.082 din 15 septembrie 1948, prin care s-a reînfiinţat Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului; Decretul nr. 222 din 9 septembrie 1950, care prevedea măsuri de organizare şi funcţionare, pregătire şi control privind apărarea pasivă a teritoriului ţării, reglementări de inspiraţie sovietică (ulterior modificate, în raport cu realităţile româneşti); Decizia ministrului Afacerilor Interne nr. 133 din 8 ianuarie 1951, prin care s-a înfiinţat Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului. În anul 1952, au fost organizate, în noua structură administrativ teritorială, state majore regionale ale apărării antiaeriene, cu servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.
A urmat Legea nr. 2/1978, care a consfinţit aplicarea, în ţara noastră, a unei noi concepţii privind apărarea civilă, modernizarea fiind impusă de ruptura provocată de evenimentele din Cehoslovacia din 1968, dar şi de catastrofele naturale care au lovit ţara, precum inundaţii, cutremurul din 1977 sau unele catastrofe industriale (incendii pe platformele petrochimice şi metalurgice etc.). În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile nr. 106, în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri, iar în prezent Protecţia Civilă este reglementată prin Legea nr. 481 din 2004, care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU, precum şi cu cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu, potrivit site-urilor www.isudb.ro şi http://isucj.ro.
România a realizat, în 2004, un proces de reformă instituţională, reunind protecţia civilă şi pompierii militari într-o structură unitară – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit site-ului www.isusibiu.ro, Protecţia Civilă, componentă a apărării naţionale, ”cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora”.
La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie civilă este condusă de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă, iar la nivelul agenţilor economici, de către conducătorii acestora. Coordonarea de specialitate a activităţilor de protecţie civilă se realizează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin Centrul Operaţional Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local, prin centrele operaţionale din structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură stabilirea şi integrarea măsurilor de protecţie civilă în planurile şi programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc realizarea acestora.
Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează printr-un ansamblu de activităţi constând în: înştiinţare, avertizare şi alarmare, adăpostire, protecţie nucleară, biologică şi chimică, evacuare şi alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice.
Activităţile şi măsurile de protecţie civilă se planifică, se organizează şi se aplică în concordanţă cu prevederile legii şi ale actelor normative de aplicare subsecvente, ale strategiei de securitate naţională, cu planurile şi programele adoptate de CSAT, precum şi cu programele şi procedurile elaborate de organismele specializate ale ONU, NATO şi Uniunii Europene. Managementul protecţiei civile se asigură de către componentele Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, activitatea de protecţie civilă din România fiind coordonată de primul-ministru, care conduce această activitate prin ministrul Administraţiei şi Internelor, în calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
La acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civilă participă structuri de intervenţie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza în timp scurt, unităţi şi formaţiuni militare ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării, servicii de urgenţă voluntare, formaţiuni de Cruce Roşie şi alte structuri cu atribuţii în domeniu, menţionează https://isuct.igsu.ro.
În data de 1 martie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională a Protecţiei Civile. La 1 martie 1972, a intrat în vigoare Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile (International Civil Defence Organisation, ICDO).
Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: wikipedia.org
