Luna aceasta se împlinesc 98 de ani de la nașterea publicistului de origine armeană, dobrogeanul Simion Tavitian

Publicat de Doina Sirbu, 10 februarie 2024, 17:12

Se împlinesc, luna aceasta, 98 de ani de la nașterea publicistului de origine armeană, dobrogeanul Simion Tavitian.

Fiica sa, Anaid Tavitian, fostul secretar literar al Teatrului de Stat Constanța își amintește cu nostalgie de amintirile cu tata, cel care avea să îi fie mereu un model de bunătate, seriozitate și de dăruire pentru viața culturală a Cetății Tomis.

Fostul secretar literar al Teatrului de Stat Constanța, Anaid Tavitian ne va împărtăși povestiri speciale și nu întâmplător, căci în această lună a lui Făurar se împlinesc 98 de ani de la nașterea scriitorului și jurnalistul Simion Tavitian. Cum vi-l amintiți pe tatăl dumneavoastră?

Păstrez din primii ani ai copilăriei, sunetul viorii sale, cu care mă încânta cu compozițiile lirice ale unui mare compozitor armean, Komitas. De asemenea, orele de joacă în parcul teatrului, duminicile cu vizită la Muzeul de Artă, atunci pe strada Muzeelor sau vizionarea de filme pentru copii la cele două cinematografe de pe bulevardul Tomis, plimbările pe străzi cu parfum şi istorii, pe care el le cunoștea foarte bine. Și-a iubit foarte mult profesiunea de ziarist, despre care îmi spunea adeseori că este o profesiune frumoasă, dar grea și care necesită cultură, demnitate și nu în ultimul rând rezistență fizică. Era un cititor pasionat. Nu-mi amintesc să fi fost o zi în care să nu-l văd cu o carte în mână. Era de asemenea un meloman. Ascultam adeseori seriile concerte simfonice la radioul de acasă. Avea darul oratoriei și vocația prieteniei, de aceea o ieșire în oraș cu el însemnau zeci de opriri, fiindcă foști elevi sau oameni din diferite profesii, doreau pur și simplu să-l salute sau să-i vorbească. Era un om luminos, mereu cu zâmbetul pe față. Dar înainte de toate, pentru mine a fost tatăl meu, un tatăl bun și ocrotitor.

Îmi spuneați cândva că mereu îl vedeați pe tatăl dumneavoastră cu o bucățică de hârtie și un ciot de creion. Tot timpul avea ceva de notat.

Pe o hârtiuță foarte mică, avea un scris foarte citeţ și ani de zile, după anii 90, era întrebat de ce nu-și cumpără un calculator să scrie la calculator și dădea întotdeauna același răspuns că avea o mașină de scris mică, elegantă, la care își bătea singur manuscrisele. Le dactilografia şi întotdeauna spunea că acel sunet al clapelor îl inspiră și că nu va renunța niciodată la mașina lui de scris.

Ce moștenire a lăsat dobrogenilor, indiferent de etnie, Simion Tavitian?

În ziua în care i-a fost acordat premiul Uniunii Armenilor din România, îmi amintesc că a spus și-l voi cita: “Astăzi sunt distins cu un premiu care mă onorează. Aș vrea să considerați această distincție ca pe o recunoaștere a contribuției comunității din Dobrogea, al cărui fiu sunt”. A iubit nespus Dobrogea, orașul Constanța, pe care nu l-a părăsit niciodată, nici când i s-a propus un post la un ziar central și care ar fi însemnat pentru el profesional foarte mult. A lăsat Dobrogei, dobrogenilor, istoriografiei române, lucrări despre istoria, geografia, viața socială și culturală a tărâmului dintre Dunăre și mare, dar și despre trecutul, influența și traiul armenilor în spațiul dobrogean.

Ce calități de la tată v-au inspirat și v-au călăuzit activitatea dumneavoastră profesională?

Vreau să vă spun că și-a dorit întotdeauna pentru mine o profesiune mai practică, dar totodată el a fost cel care m-a călăuzit și m-a sprijinit în alegerea profesiei. Îmi spunea întotdeauna că numai o profesie pentru care ai chemare îți poate aduce împliniri și bucurii. Mi-a fost însă un model și în privința felului de a mă purta în viață, în relațiile profesionale. Cu respect, calm, politețe și mai ales cumpătare. Am învățat de la el că tot ceea ce faci în profesie să fie înfăptuit cu seriozitate, cu implicare și mai ales cu foarte, foarte mult suflet.

Care dintre lucrările tatălui dumneavoastră, Simion Tavitian, vă sunt cele mai dragi și v-au rămas repere?

O întrebare foarte grea. Toate scrierile lui îmi sunt dragi, fiindcă în fiecare dintre ele îi regăsesc spiritul. Dar dacă ar fi să aleg, aș alege “Dobrogea, tărâmul dintre ape”, „Meridianul Phoenix. Jurnal de călătorie” și “Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor”.

Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă