Maestrul coregraf Gigi Căciuleanu: “Noi suntem făcuți pentru cuvinte. Deodată, trebuie să spui foarte multe lucruri fără cuvinte. Dacă reușești să concentrezi într-un gest foarte multe lucruri, atunci da, dansezi”

Publicat de Doina Sirbu, 30 ianuarie 2024, 15:31

Studenți, masteranzi, dar și absolvenți ai Facultății de Arte din Constanța, de la specializările Teatru și Coregrafie, au avut șansa să lucreze, în aceste zile, cu maestrul coregraf de talie mondială, Gigi Căciuleanu.

Care a fost atmosfera din cadrul atelierului “Alchimia DansActorului” și ce a însemnat această experiență pentru tinerii artiști constănțeni aflăm din reportajul următor.

Cum aţi defini dumneavoastră dansul?

Eu îl definesc dintotdeauna, de altfel, ca fiind poezie mai repede decât altceva, poezia fiind și muzică şi mișcare și dinamică și ritm și rimă. Și suntem și în cetatea lui Ovidiu. Deci, pe undeva ne-am hrănit cu această ritmică și a valurilor și a versurilor. Și eu am copilărit la Constanța, deci mă bucur foarte mult să revin și am impresia că parcă nici n-am plecat niciodată. Parcă acum 5 minute am plecat, am regăsit marea, e aceeași, minunată, cea mai frumoasă mare e Marea Neagră.

De aici v-ați luat energia care v-a călăuzit apoi, întreaga activitate.

Da, are un gust foarte bun Marea Neagră, are gustul oceanului și are pe undeva frumusesea Mediteranei. Deci e un fel de îmbinare între cele două – între ocean și Mediterană, care mie îmi convine foarte mult și îmi place și culoarea mării, îmi place și dinamica ei. Dansul e foarte asemănător, cum ați spus, acelor valuri și unde și nebunia. Când eram mic, veneam pe aici, pe litoral, cu cățelul, un câine lup şi el m-a învățat să înot. Cu el mă ducem departe în mare, înotăm câinește și înotul seamănă foarte mult cu dansul pentru că trebuie să domini apa care este mai densă decât aerul, iar când dansezi, aerul în care evoluezi este foarte dens, te cuprinde, te prinde și te duce exact ca apa.

Pentru dumneavoastră, întâlnirea cu studenții constănțeni cum a fost, pentru că ei mi-au povestit în termeni minunați întâlnirea cu dumneavoastră.

Eu mă bucur foarte mult întotdeauna când am posibilitatea să învăț de la ei câte ceva. Pentru că, cum să spun, dansul este poate arta cea mai omenească, pentru că e a corpului și corpuri avem toți, iar pentru dans ne-am născut cu toții, nu neapărat ca profesioniști, ci ca frumusețe a evoluției în spațiu. Cu toții evoluăm și copiii ăștia sunt minunați pentru că au, nu numai corpuri, au și ochi, au și fețe foarte luminoase și mă bucur foarte mult să fiu cu ei și în momentul când sunt într-o sală cu studenți, nu mai știu dacă sunt la Constanța, la Santiago, Sao Paulo sau la Paris. Sunt în elementul meu și sper să fie și ei în elementul meu și al lor.

S-au bucurat extraordinar de mult că dumneavoastră le-ați explicat în termeni simpli că dansul este un zbor, că dansul este bucurie, că dansul este o mișcare aproape fără sfârșit. Le-ați dat voie să greșească și din greșeli să devină mai buni. Le-ați vorbit despre libertate prin dans.

Da, adică și libertatea de a greși și de a te corecta după ce ai greșit sau a nu te corecta. A învăța din greșeală. Câteodată când faci o picture, când în spate cădea o pată de culoare undeva unde nu te așteptai să fie și deodată îți dai seama că acolo trebuia să fie. Deci pe undeva hazardul face și el foarte mult şi dacă te lași dus de dansul aerului din jurul tău, a aerului nu numai ca atmosferă, ci ca aerul plin de spirit, plin de amintiri, plin de umbre, plin de lumini. Nu este este doar pur și simplu în spațiu gol și dacă știi să te inspiri de la acest spațiu, poate și dansul tău va fi inspirat și la fel de liber ca și acest spațiu.

Putem și noi, cei care nu știm să dansăm, să încercăm să fim fericiți prin dans?

Sunt două feluri de a dansa – dansul în sală și dansul în fața unui public. În fața unui public e o răspundere foarte mare și o responsabilitate față de tine, față de el, dar dacă încerci să te mişti pur și simplu, această minunată capacitate a corpului de a se mișca, bineînțeles că toată lumea e născută pentru acest lucru. Când am fost mic, tata m-a aruncat într-un bazin și am înotat imediat. Așa e și cu dansul, dar în momentul în care ajungi în fața publicului e altceva. Atunci te arzi, nu e nimic simplu și câteodată foarte greu, pentru că trebuie să te lupți cu corpul tău și trebuie să încerci să exprimi niște lucruri fără cuvinte. Noi suntem făcuți pentru cuvinte. Deodată, trebuie să spui foarte multe lucruri fără cuvinte. Dacă reușești să concentrezi într-un gest foarte multe lucruri, atunci da, dansezi.

Interviul complet îl puteţi asculta aici:

Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Silvia Pascale, maestrul Gigi Căciuleanu