Ascultă Radio România Constanța Live

„Drogurile promit fericirea. Dar o fură!” – campanie antidrog în rândul tinerilor instituționalizați

„Drogurile promit fericirea. Dar o fură!” – campanie antidrog în rândul tinerilor instituționalizați

Publicat de Adina Sîrbu, 23 ianuarie 2024, 13:55

„Ajungem MARI”, cel mai mare program național în sprijinul copiilor instituționalizați din România, în parteneriat cu Asociația Preventis, specializată în programe de prevenire și consiliere în adicții, dau startul unei campanii de luptă împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor din sistemul de protecție socială și lansează apelul „Drogurile promit fericire. Dar o fură!”.

Timp de 6 luni, 250 de tineri, cu vârste între 12 și 18 ani, din București și județele Arad, Botoșani, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Mureș, Sibiu și Timiș vor primi suport educațional, moral și emoțional menit să prevină consumul de droguri.

De asemenea, 69 de voluntari Ajungem MARI și angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului vor fi instruiți să prevină comportamentele adictive, dar și să recunoască și să acorde ajutor tinerilor dependenți, în cadrul unor cursuri de formare în adicții.

În căutarea fericirii, a metodelor care să le redea încredere în sine și să le vindece traumele, copiii instituționalizați reprezintă una dintre categoriile cu risc extrem de crescut de a apela la substanțe interzise. Viața în comunitate pentru un tânăr din sistemul de protecție poate fi foarte stresantă, mai ales dacă este victima bullying-ului. Drogurile pot părea o metodă de a se destinde și de a se refugia într-o lume imaginară, unde nu există durere, unde nimeni nu îl respinge și este fericit.

Vivianda Nicolae, vicepreședinte Ajungem MARI:

E nevoie mai mult ca oricând de o astfel de campanie, pentru copiii și tinerii instituționalizați care sunt pe punctul de a deveni victimele consumului de droguri. Ne-am unit forțele cu Preventis, cu o experiență de 18 ani în programe de prevenire și de consiliere a dependențelor, pentru că soluția nu este doar să le explicăm impactul pe care îl au aceste substanțe asupra sănătății lor. Cu siguranță au aflat la școală, au citit pe Internet sau au vorbit cu prietenii și personalul DGASPC. Ne dorim să descoperim motivele pentru care apelează la droguri, știind totuși că sunt nocive, și să rezolvăm acea problemă prin discuții cu voluntarii noștri sau, în cazuri mai avansate, prin servicii specializate de psihoterapie.

Viorelia Bîrlădeanu, coordonator programe de prevenire, Preventis:

Nimeni nu-și dorește să aibă probleme din cauza consumului de droguri. Nu știu pe nimeni care să fi ales să consume droguri ca să-și facă rău, ca să experimenteze efectele negative. Nu. Toți oamenii își doresc să fie fericiți și să evite ceea ce le produce suferință. Face parte din normalitatea vieții. Dar a căuta obținerea stării de fericire sau detașarea de probleme prin droguri poate fi foarte periculos, iar copiii și tinerii din centre sunt chiar mai aproape de consum și dependență. Ne dorim să le fim aproape și ne bucurăm că împreună cu Ajungem MARI vom oferi o șansă în plus ca ei fie bine cu ei și vom putea să le dăm speranța unei vieți mai fericite și sănătoase.

În România se observă o tendință de creștere a consumului de droguri în ultimul deceniu, conform Raportului Național privind situația drogurilor (2022). 16,9% dintre persoanele cu vârste între 15 și 34 de ani au experimentat cel puțin un tip de drog la un moment dat, 10% au consumat în ultimul an, iar 6,6% – în ultima lună, de 1,4 ori mai mare față de studiul anterior (4,5%). Cea mai mică vârstă de debut în consumul de substanțe psihoactive este de 13 ani.

Adolescenții nu se simt suficient de iubiți și acceptați și se simt copleșiți de responsabilități. Apare nevoia de a evada din realitate și de a scăpa de probleme sau de a deveni mai energici pentru a duce la sfârșit toate proiectele, pentru a primi validare. Pe termen lung, aceste nevoi devin tot mai greu de satisfăcut fără droguri.

Consumul de substanțe interzise poate crea dependență la orice vârstă, însă adolescenții sunt mult mai vulnerabili. Motivul ține de stadiul maturizării unor centri din creier responsabili de autocontrol, procesul decizional și gândirea pe termen lung. În adolescență, cortexul prefrontal se află în plin proces de dezvoltare. Consumul de substanțe interzise la această vârstă împiedică dezvoltarea celor mai performanți centri ai creierului (maturizarea cerebrală se produce jurul vârstei de 25 de ani). De aceea, adolescenții tind să fie mai impulsivi, să nu analizeze riscurile și să caute experiențe care aduc adrenalină.

În cadrul proiectului „Fii bine cu tine! Educație & Prevenire NU dependență”, 250 de tineri cu vârste între 12 și 18 ani aflați în situații și în medii de risc vor primi suport educațional, moral și emoțional menit să-i țină departe de consumul de droguri. De asemenea, 21 de tineri instituționalizați vor beneficia de psihoterapie sau vor fi integrați în grupuri suport, pentru a conștientiza ce implică consumul de droguri și ce efecte are.

Proiectul „Fii bine cu tine! Educație & Prevenire NU dependență” este derulat în perioada 15 ianuarie – 14 iunie 2024 de asociația Lindenfeld în parteneriat cu asociația Preventis, finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro) și  implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Sursă și foto: Ajungem MARI/ Redactor: Adina Sîrbu 

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 09:28

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea

În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată face obișnuita rectificare bugetară, spitalele se afundă în datorii. Cât mai pot rezista...

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea