Ascultă Radio România Constanța Live

Asociația Elevilor din Constanța solicită rezilierea contractului Consiliului Județean cu operatorul de transport din judeţ

naveta, transport elevi, microbuze scolare - foto - unsplash

Publicat de Doina Sirbu, 22 ianuarie 2024, 16:37

Asociația Elevilor din Constanța solicită, prin intermediul unui comunicat de presă, rezilierea contractului Consiliului Județean Constanța cu operatorul de transport din judeţ.

Astăzi, 22 ianuarie a.c., abonamentele oferite de operatorul “Metropolitan” încă nu au venit, iar elevii trebuie să plătească din propriile fonduri transportul. Se presupune că acestea vin la începutul fiecărei luni, însă nu a fost nici măcar o lună în care să apară la timp. Încă o dată, ni se arată că problemele și nevoile elevilor nu sunt luate în serios, iar dreptul acestora la educație este încălcat.

Pe lângă întârzierea abonamentelor, microbuzele acestei firme întârzie, iar elevii sunt nevoiți să stea câte cel puțin 30 de minute în stație pentru a-l aștepta pe următorul. De asemenea, șoferii opresc doar în ce stații vor ei, iar elevii nu pot ajunge la școală.

Deși s-au făcut numeroase sesizări la Consiliul Județean Constanța cu privire la aceste inconveniente, președintele Mihai Lupu nu vrea să ia măsuri ca elevii să își poată continua studiile. Încă de la începutul anului școlar, părinții și elevii din localitatea Valu lui Traian sesizează zilnic că nu reușesc să călătorească cu acest operator; situația este asemanatoare și în alte localitati din județul Constanța.

Astfel, solicităm rezilierea contractului Consiliului Județean cu operatorul de transport “Metropolitan”, deoarece aceștia blochează gratuitatea elevilor la transport, încălcând dreptul lor la transport gratuit, respectiv la educație.

De asemenea, menționăm că CJC are obligația de a sancționa operatorii de transport, în cazul în care nu își îndeplinesc obligațiile de serviciu public pentru acordarea gratuității elevilor, conform articolului 83 din Legea Învățământului Preuniversitar: ”(5) Prin contractele de serviciu public se asigură compensarea operatorilor de transport de către autoritățile contractante pentru obligațiile de serviciu public aferente gratuității elevilor. Nerespectarea de către operatorii de transport a gratuității elevilor se sancționează cu încetarea de drept a contractului de serviciu public. (…)”

Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa încurajează toți părinții și elevii să sesizeze CJC cu privire la situația cu acest operator!

 ,,Este 22 ianuarie, aproape se termină luna, iar eu și colegii mei încă nu avem transport gratuit, pentru că nu am primit abonamentele. Acest lucru se întâmplă în fiecare lună: elevii sunt nevoiți să plătească biletele până când operatorii de transport eliberează abonamentele. Dau 12 lei zilnic ca să ajung la școală. De la începutul școlii, de pe 8 ianuarie, am dat 132 lei și nu știu cât vor mai putea părinții mei să acopere costurile. Am sesizat Consiliul Județean Constanța și am solicitat rezilierea contractului cu acest operator. Sper că domnul președinte Lupu va înțelege gravitatea situației și că va lua măsurile necesare ca elevii să meargă la școală!”, a declarat Lorena Drăgușin, președinte AEC.

 Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă: AEC / Foto: unsplash.com

 

 

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 09:28

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea

În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată face obișnuita rectificare bugetară, spitalele se afundă în datorii. Cât mai pot rezista...

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea