Ascultă Radio România Constanța Live

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, după întâlnirea cu medicii nemulțumiți: punem în centrul dialogului pacienții

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, după întâlnirea cu medicii nemulțumiți: punem în centrul dialogului pacienții

Publicat de Adina Sîrbu, 17 ianuarie 2024, 16:07

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii medicilor de familie şi ai medicilor din ambulatoriul clinic, care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de prevederile proiectelor de modificare a contractului-cadru şi a normelor metodologice de aplicare a acestuia, publicate săptămâna trecută în transparenţă decizională.

Noul preşedinte al Casei, Valeria Herdea, a afirmat că CNAS este deschisă la propuneri de rezolvare a problemelor, precizând că este recomandabilă o evaluare a impactului financiar al acestora.

Cred cu toată convingerea că numai prin dialog între toate părţile implicate în sistemul de sănătate din România – CNAS, Ministerul Sănătăţii, parteneri instituţionali, alte instituţii publice, furnizori de servicii medicale, reprezentanţi ai pacienţilor – putem găsi soluţii la problemele acestui sistem atât de complex. Am găsit la CNAS o situaţie complicată, puternic grevată de mişcări de protest în mai multe oraşe din România şi cu perspectiva iminentă a blocării activităţii din medicina primară şi de ambulatoriu, începând cu data de 1 februarie. Sunt convinsă că putem aborda cu bună credinţă şi înţelepciune toate provocările. Vom continua calea dialogului pentru a asigura stabilitate şi echilibru în sistemul medical. Punem în centrul acestui dialog accesul pacienţilor din România la îngrijiri medicale, a declarat noul preşedintele al CNAS.

Medici de familie şi din ambulatorii de specialitate au protestat și astăzi în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nemulţumiţi de subfinanțarea sistemului de medicină primară.

Ei reclamă scăderea veniturilor cabinetelor, de la 1 februarie, cu peste 30 de procente, astfel că nu-și vor mai putea acoperi cheltuielile. De exemplu, o consultație care acum este decontată la valoarea de 50 de lei, de la 1 februarie va fi 35 de lei. Medicii nu vor să-și închidă cabinetele și nu vor să plece din țară.

Pentru mâine sunt programate două runde de consultări între reprezentanții medicilor și cei ai CNAS, dar și între reprezentanții Colegiului Medicilor din România și cei ai Casei. Medicii speră să se rezolve situația fără să fie afectat bugetul destinat acestora. În caz contrar, sunt hotărâți să nu semneze de la 1 februarie actele adiționale cu casele de asigurări de sănătate, ceea ce ar afecta și pacienții care vor fi nevoiți să plătească serviciile medicale.

Surse: RRA, AGERPRES/ Foto: Raluca Zoițanu, facebook/ Redactor: Adina Sîrbu

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani