Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Sănătății: 4.000 de medici au terminat rezidențiatul și trebuie găsită o soluție pentru ca ei să rămână în România

Ministrul Sănătății: 4.000 de medici au terminat rezidențiatul și trebuie găsită o soluție pentru ca ei să rămână în România

Publicat de Adina Sîrbu, 3 ianuarie 2024, 17:27

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține deblocarea posturilor din sistemul sanitar, astfel încât cei aproximativ 4.000 de medici care au termina rezidenţiatul şi pentru a căror pregătire au fost investite milioane de euro să rămână să lucreze în România şi să nu plece peste hotare.

Potrivit ministrului Sănătății, în România sunt aproape 56.000 de medici, dar în multe spitale din ţară există lipsă de personal, în special de medici.

„Chiar dacă în acest an posturile care se vor elibera pot fi ocupate fără memorandum, la nivelul multor spitale din ţară există lipsă de personal, în special medici, trebuie să găsim împreună şi cu Ministerul Dezvoltării, pentru că spitalele care se află în subordinea autorităţilor locale pot să organizeze concurs prin memorandum care este iniţiat de Ministerul Dezvoltării. (…) Trebuie să găsim împreună o soluţie, pentru că ne aflăm într-o situaţie paradoxală, pe de o parte sunt spitale care nu au personal de specialitate în multe oraşe din ţară şi pe de altă parte câteva mii de medici rezidenţi au devenit specialişti la sfârşitul anului trecut, voi semna, în curând, ordinul care îi numeşte ca şi medici specialişti şi dacă ei nu au unde să se angajeze, atunci or să plece din ţară, ori nu cred că suntem în situaţia în care să încurajăm plecarea tinerilor medici din ţară”, a afirmat, miercuri, Rafila, la Digi 24.

Rafila a precizat că îi va informa pe ministrul Boloş şi pe premierul Ciolacu pentru a găsi o soluţie pentru „deblocarea cât mai rapidă a acestor posturi şi scoaterea lor la concurs conform nevoilor unităţilor sanitare”.

„Spitalele au solicitat aceste posturi pentru ca să îşi poată acoperi normativul de personal, (…) nu sunt posturi inventate. Dacă ele sunt neocupate, atunci trebuie să găsim o soluţie să le ocupăm prin concurs, conform legii. Avem 3.000-4.000 de specialişti care ies acum de pe băncile şcolii. Este clar că trebuie să păstrăm aceşti tineri medici în România şi (…) să scoatem posturile la concurs. (…) Vă daţi seama ce investiţii au fost făcute pentru pregătirea lor, probabil că sunt sute de milioane de euro. Atât a costat şcolarizarea lor. Ei sunt specialişti după patru – cinci ani de practică medicală în spitale şi e bine ca să folosim oportunitatea aceasta de a-i păstra în ţară”, a adăugat Rafila.

Sursă: AGERPRES/ Foto: gov.ro/ Redactor: Adina Sîrbu

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști