Ascultă Radio România Constanța Live

Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar” – acuzaţii la adresa CNAPMC

Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar” – acuzaţii la adresa CNAPMC

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 martie 2015, 15:45

Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar” Constanţa atrage atenţia că:

„Prin amânarea întâlnirii din data de 4 martie 2015, privind prezentarea versiunii preliminare a Strategiei de dezvoltare a Portului Constanţa, CN APMC, în calitate de autoritate publică, îşi încalcă obligaţia de a supune consultării publice proiectele de interes deosebit, încălcând în mod flagrant transparenţa decizională.

Organizaţia îşi manifestă astfel indignarea privind ignorarea reprezentanţilor săi şi a întregii comunităţi portuare şi menţionează că, prin aceste acţiuni CN APMC ignoră inclusiv interesele naţionale în ceea ce priveşte dezvoltarea economică pe termen scurt, mediu şi lung a Portului Constanţa.

Operatorul Portuar, cât şi Federaţia Naţionala a Sindicatelor Portuare, aşa cum au sesizat în numeroase rânduri, constată încă o dată că acest Master Plan a fost întocmit fără consultări prealabile între compania care administrează Portul Constanţa (CN APMC) şi comunitatea portuară, în pofida manifestării constante din partea lor a interesului şi a disponibilităţii privind un dialog constructiv asupra acestei tematici.

Deşi Organizaţia Patronală a solicitat crearea unui cadru reglementat în care sa fie abordată în mod constructiv varianta preliminară a Master Planului, în vederea remedierii tuturor viciilor si carentelor sesizate, constatăm că CN APMC se opune în mod abuziv oricărei încercări de dialog şi duce acest document de importanţă naţională şi strategică în derizoriu.

Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar” Constanţa si FNSP atrag astfel atenţia că, deşi practica consultării organizaţiilor reprezentative este elementară în context european, CN APMC refuză în mod categoric o consultare efectivă şi reală, manifestând o lipsă totală de transparenţă şi receptivitate în abordarea unei problematici de importanţă strategică şi intenţionează avizarea Master Planului într-o forma agreată unilateral.

În consecinţă, comunitatea portuară va întreprinde orice demersuri necesare pentru implicarea sa în realizarea unui Master Plan al Portului Constanţa coerent, în concordanţă cu Master Planul General de Transport al României, având ca scop principal realizarea unei strategii de dezvoltare a intregii infrastructuri de transport naval, astfel încât să fie crescută atractivitatea Portului Constanţa în raport cu porturile concurente.”

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:22

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026

Șoferii din România resimt o nouă rundă de scumpiri la carburanți, prețul motorinei continuând să urce vineri, 18 septembrie 2026, după...

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:07

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că peste 17.000 de cetățeni cu...

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari