Ascultă Radio România Constanța Live

Lucrarea artistului Mircea Cantor, “Avioane și Îngeri”, prima donaţie românescă pentru UNESCO

Lucrarea artistului Mircea Cantor, “Avioane și Îngeri”, prima donaţie românescă pentru UNESCO

Publicat de Doina Sirbu, 26 octombrie 2023, 19:52

Tapiseria „Avioane şi îngeri” („Airplanes and angels”) a cunoscutului artist plastic, Mircea Cantor, a fost donată UNESCO cu ocazia celebrării celor 65 de ani de la aderarea României la organizaţia Naţiunilor Unite. Evenimentul reprezintă o premieră pentru ţara noastră, fiind prima donaţie românească de artă care este expusă permanent în Holul principal al UNESCO, în vecinătatea unor opere emblematice ale unor artişti precum Pablo Picasso, Alberto Giacometti, Joan MirĎŚ, Victor Vasarely, Henry Moore şi alţii.

“Sper să fie un mesaj de lumină pentru lume, un mesaj de lumină venind din partea României prin această operă pe care am lăsat-o în dar aici”, a afirmat Mircea Cantor la ceremonie.

Ideea care a stat la baza lucrării este legată de întrebarea: Ce se întâmplă de deasupra pământului?

“Nu e idee care mi-a venit. E gândul care ne obsedează pe toți, pe care trebuie să găsești tu ca artist, cum să îl materializezi., legat de toate aceste vise, deziderate ale umanității de a zbura. Ce se întâmplă de deasupra pământului? Ce se întâmplă în cer? De la mitul lui Icar – în cultura europeană chiar ai acest mit şi Picasso are pictura „Căderea lui Icar”, chiar aici în hol, până la îngerii de pe frescele, de pe bisericile şi mânăstirile din nordul României, în Bucovina, Apoi avem „Pasărea măiastră” a lui Brâncuși, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă. Visul zborului la noi, în România, se pare că e un filon istoric. Apoi, asocierea cu ființele invizibile și cu lucrurile vizibile. Fără Coandă, fără motorul său cu reacție, noi n-am fi zburat astăzi în 7 ore până la New York. Dar nu aveam covoarele zburătoare. Trebuia într-un fel integrat acest concept de zburător trimițând spre universal covoarele zburătoare, spre Orientul Mijlociu. Noi știm foarte bine că, de exemplu, covoarele au intrat în România pe filiera orientală a Imperiului Otoman. Avem deci o legătura transcontinentală”, spune artistul Mircea Cantor.

Ambasadoarea permanentă a României pe lângă UNESCO, Simona-Mirela Miculescu, spune că lucrarea este o urmă a României, o aripă a României întinsă spre viitorul UNESCO.

“La UNESCO există 194 de state membre care se luptă pentru vizibilitate. Să reușești să ai această donație de artă aprobată de către niște experți extraordinar de redutabili, care recomandă directoarei generale să accepte sau nu oferte. Faptul că această minunăție, că nu pot să numesc altfel, este expusă de acum încolo, este o urmă a României, o aripă a României întinsă spre viitorul UNESCO. Dacă vă uitați la colecția de artă, piesele care sunt vizibile în holurile UNESCO, veți vedea că practic toate sunt pe pereți sau expuse în grădină. Dar nicio lucrare nu este plantată pe tavan. Este o premieră, a fost și greu din punct de vedere tehnic. Este o premieră absolută din acest punct de vedere, dar este extraordinar. Exact cum spunea directoarea generală, este prima oară când îți ridici ochii care sunt tot timpul pe tot felul de ecrane, îi ridici spre cer, înspre această tapiserie care întotdeauna va fi un mesaj de pace foarte profund și foarte explicit. Ce mesaj de pace mai explicit puteți găsi decât îngeri și avioane pe fundal de albastru, steagul ONU? Și să știi că este o simbioză extraordinară între arta modernă, Mircea Cantor, și arta tradițională, minunații noștri artizani. Exact asta își dorește UNESCO. De aceea există lista patrimoniului imaterial al UNESCO, ca să-l păstreze viu, să inspire mereu artiștii moderni, ca să-l menținem pentru eternitate”, a declarat Ambasadoarea permanentă a României pe lângă UNESCO, Simona-Mirela Miculescu.

Artistul Mircea Cantor

Artistul Mircea Cantor a creat şi “Metopa”, una dintre cele cinci opere ce alcătuiesc Ansamblul Memorial Ivan Patzaichin, aflat pe faleza din Tulcea – faleza Ivan Patzaichin şi care a fost inaugurat la începutul lunii septembrie.

Sursă: RFI / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Mircea Cantor, Facebook

„Metopa”, Ansamblul Memorial Ivan Patzaichin

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 09:28

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea

În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată face obișnuita rectificare bugetară, spitalele se afundă în datorii. Cât mai pot rezista...

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei