Ascultă Radio România Constanța Live

Ştafeta Veteranilor INVICTUS a ajuns la Tulcea

Ştafeta Veteranilor INVICTUS a ajuns la Tulcea

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 octombrie 2023, 08:08

Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns sâmbătă seară la Tulcea și a fost primită așa cum se cuvine atât de jandarmi, cât și de reprezentanți din cadrul mai multor instituții.

„Camarazii noştri din judeţul Constanţa au purtat ştafeta în alergare şi pe bicicletă până în oraşul nostru, unde au predat-o mai departe colegului nostru, Sorin Andrici, la Monumentul Independenţei. El o va duce marţi, 10 octombrie, în alergare, la Galaţi, unde ştafeta va fi preluată de ceilalţi voluntari INVICTUS. Sorin nu va fi singur pe acest traseu, ci va fi însoţit, ca şi în ceilalţi ani, de o echipă pe care o coordonează, formată din colegi, dar şi alţi voluntari cu spiritul INVICTUS”, a transmis Jandarmeria Tulcea.

Ştafeta Veteranilor INVICTUS, ajunsă la a X-a ediţie, se desfăşoară anul acesta în perioada 4 – 25 octombrie.

Evenimentul, organizat anual la nivel naţional sub egida Ministerului Apărării Naţionale, promovează memoria eroilor români prin intermediul sportului.

500 de voluntari INVICTUS, purtători ai ştafetei, alergători şi ciclişti, militari şi civili, vor parcurge mai bine de 3.300 de kilometri, pe trei trasee – albastru, galben şi roşu. Traseele vor porni de la Piteşti (start – 11 octombrie), Bucureşti (start – 5 octombrie) şi Călăraşi (start – 4 octombrie) şi vor ajunge toate la Carei, în ziua de 25 octombrie.

Cel mai important moment va avea loc de Ziua Armatei, pe 25 octombrie, la Carei, unde Ştafeta Veteranilor INVICTUS va prezenta simbolic onorul tuturor celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru România şi poporul român.

Echipa din Tulcea va avea de parcurs traseul roşu, având şi misiunea de a poposi la toate monumentele ridicate în cinstea eroilor.

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris