Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANŢA: Festivalul Art.Poetica@Ovidius readuce poezia pe scenă

CONSTANŢA: Festivalul Art.Poetica@Ovidius readuce poezia pe scenă

Publicat de Doina Sirbu, 6 octombrie 2023, 15:19 / actualizat: 6 octombrie 2023, 17:08

A început cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Poezie Art.Poetica@Ovidius la Constanța, eveniment organizat de Biblioteca Județeană “Ioan N. Roman”. Poeți cu notorietate au susținut astăzi, în Amfiteatrul Facultății de Medicină a Universității Ovidius un prim recital de poezie ce a avut ca tematică marea.

Cum emoțiile sunt strâns legate de poezie, ele nu au lipsit de la deschiderea celei de-a doua ediții a Festivalului Național de Poezie Art.Poetica@Ovidius. Directorul Bibliotecii Județene “Ioan N. Roman” Constanța, scriitorul Angelo Mitchievici a declarat pentru Radio Constanța că înainte de a fi tipărită într-o carte, poezia a fost spectacol, iar acest eveniment readuce poezia pe scenă.

Cu ce emoţii, cu ce trăiri astăzi?

“Cu toate emoţiile pe care poezia le presupune. Poezia este în bună măsură emoţie. Raţiunea joacă şi ea un rol, însă, în mod evident, un poet transpune ceva din ceea ce are mai intim, mai profund mai intens în ființa lui. Prin urmare, nu-mi cenzurez emoțiile mai mult decât trebuie, pentru că particip și eu la acest spectacol de poezie pe care îl oferim Constanței. Sunt 10 poeţi din toată țara, de la diverse filiale ale Uniunii Scriitorilor și fiecare vine, să spunem așa, cu propriul timbru de sensibilitate, cu propriile poeme și în cele din urmă ne întoarcem prin ei la ceea ce poezia a fost la începuturi. Poezia, la începuturi, a fost un spectacol, n-a fost carte. Până să intre în cărți, ea fost pe scenă cu marii aezi, a fost pe scenă cu poeții goliarzi”, spune scriitorul Angelo Mitchievici.

Dacă la prima ediție, poeții invitați au pregătit poeme ce au avut ca temă vinul, de data aceasta, au scris despre mare. Fără să divulge versurile pe care le-a pregătit, poetul și scriitorul Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România a mărturisit de ce este atât de atras de mare. O iubește în tot zbuciumul ei, prin fiecare val ce aduce mai aproape de noi strigăte de departe, de pescăruș, de om, de vânt.

“Mă fascinează marea, mă fascinează faptul că atunci când o privești nu-i vezi nici capătul, nici adâncul. Marea, apa are o energie pozitivă. În mare, lucrurile care altminteri te dor din trupul tău, nu te mai dor și faci o uniune între trup și suflet, pe care rareori reușești să o dobândești”, spune Varujan Vosganian.

La eveniment a participat și vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, poetul și prozatorul Gabriel Chifu. Acesta a mărturisit pentru Radio Constanța că nu scrie poezie spontan, ci în momentele de grație, iar pentru acest eveniment a pregătit poeme speciale ce țin de relația dintre ins și lume. Sâmbătă, de la ora 10:00, atât poeții, cât și constănțenii care iubesc poezia sunt invitați în Aula Bibliotecii Judeţene “Ioan N. Roman” din  Constanța, pentru lansarea cărții “Poezia Vinului”, dar și la un recital de versuri susținut de poeții Filialei Dobrogea din cadrul Uniunii Scriitorilor din România.

Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Silvia Pascale

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 09:28

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea

În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată face obișnuita rectificare bugetară, spitalele se afundă în datorii. Cât mai pot rezista...

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei