Ascultă Radio România Constanța Live

O delegație de la Farul s-a aflat în vizită la Școala nr.6 din Constanța

O delegație de la Farul s-a aflat în vizită la Școala nr.6 din Constanța

Publicat de Claudiu Dobrescu, 5 octombrie 2023, 08:00

  Reprezentanți ai echipei Farul din Superliga de fotbal, dar și ai Academiei Hagi au vizitat ieri Școala Gimnazială nr.6 „Nicolae Titulescu“ din Constanța pentru a promova sportul în unitățile școlare.

Acțiunea se înscrie în cadrul programului „Învățăm să fim campioni – Școala, primul pas spre performanță” care se derulează cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, instituție reprezentată de inspectorul de educație fizică și sport Gabriel Georgescu.

Dintre fotbaliștii echipei de seniori au participat Adrian Mazilu și Enes Sali, iar de la echipa feminină a fost prezentă jucătoarea Laura Rus.

Fostul fotbalist Alexandru Mățel, aflat acum în conducerea tehnică a echipei Farul (team manager) și-a amintit cu emoție de vremea când era elev al acestei școli.

Din delegație au mai făcut parte, căpitanul echipei naționale U16 a României, Costin Gheorghe, dar și Ionuț Petrișor de la Departamentul Marketing.

Oaspeții au fost primiți cu entuziasm de copii, au acordat autografe și s-au fotografiat împreună, iar la final au oferit Școlii nr.6 un tricou înrămat, cu autografele fotbaliștilor din lotul de la Farul și al managerului tehnic Gheorghe Hagi.

Programul „Învățăm să fim campioni – Școala, primul pas spre performanță” va continua cu alte vizite în școlile din Municipiul Constanța și din județul nostru.

Text-Claudiu Dobrescu / Foto FARULCONSTANTA

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani
AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 09:28

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea

În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată face obișnuita rectificare bugetară, spitalele se afundă în datorii. Cât mai pot rezista...

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană