Ascultă Radio România Constanța Live

Violonistul Daniel Mihai: „Studiul zilnic există. Dacă nu se studiază în orice, nu se menține forma şi dacă nu se menține forma, nu se menține spiritul, iar dacă spiritul cade, aşa cum a spus Enescu în Oedip, totul e în zadar”

Violonistul Daniel Mihai: „Studiul zilnic există. Dacă nu se studiază în orice, nu se menține forma şi dacă nu se menține forma, nu se menține spiritul, iar dacă spiritul cade, aşa cum a spus Enescu în Oedip, totul e în zadar”

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 septembrie 2023, 09:20 / actualizat: 26 septembrie 2023, 13:47

„Muzica necesită, în primul rând, o tăcere respectuoasă în care să o putem asculta, dar după ce o ascultăm – sau înainte de a o cunoaște – cuvintele ne pot aduce și mai aproape de ea”.

Așa a fost formulată invitația violonistului Daniel Mihai la eveniment şi moment deosebit dedicat personalităţii compozitorului George Enescu, recitalul de vioară și pian alături de compozitorul și pianistul britanic Charles Stephen Lawrence Parker.

Programul a fost denumit „Rediscovering George Enescu and other composers” și a avut  în cadrul manifestărilor culturale ale celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu.

Considerat „copilul-minune” al viorii încă din primii ani de studiu la Constanța, muzicianul şi profesorul Daniel Mihai este acum la un nivel al măiestriei stăpânirii instrumentului muzical pe care doreşte să-l împărtăşească publicului.

Este prezent mai mult în oraşe din țară-cu proiectul „Regina Maria, gânduri către țară”- şi pe scene din străinătate, decât în oraşul natal. După recitalul de vioară-pian, eveniment conex Festivalului Internațional „George Enescu”, desfăşurat la Centrul Multifuncțional Educativ „Jean Constantin”, a transmis un apel către oamenii politici care conduc instituțiile culturale şi oamenii de afaceri să țină cont şi să investească şi în muzica cultă.

Daniel Mihai, un eveniment conex Festivalul lui George Enescu. Impresia mea este de un program dens, cu partituri dificile, care au necesitat multă muncă, dar la experiența pe care o aveți dumneavoastră pe scenă, era de înțeles că va fi totul foarte bine.

Acest program a fost conceput de către mine și de către compozitorul și pianistul titrat din UK pe care îl cunosc datorită unor împrejurări fericite – Charles Parker, ca o aducere aminte și ca o prețuire a personalității cu adevărat exemplare și plenare a maestrului George Enescu și pornind de la faptul că din creația sa camerală se cunosc, s-au cântat, noi am ales niște opusuri care sunt mai puțin cunoscute și după aceea am adăugat alți compozitori cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, care au lăsat posterității niște bijuterii muzicale pe care foarte puțini sunt în stare să le facă. Acum nu o spun cu mândrie, ci o spun cu o anumită siguranță a mea ca violonist şi ca pedagog, pentru că sunt şi profesor la Colegiul de Arte, şi dacă stăm să ne gândim și analizăm, muzica cultă din ultima sută de ani i se datorează maestrului Enescu și discipolilor săi – Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Ștefan Gheorghiu, de la care am luat și lecții în tinerețe.

A devenit muzica cultă de nișă!

Haideți să vă dau și un amănunt istoric, că mie îmi place să introduc în atmosferă! Acest concept a luat naştere fix la 100 de ani după ce George Enescu a venit în Constanța și după cum am consultat un almanah și cronicile vremii, în sala de pe Karatzali, au fost doar 20 de oameni, pentru că restul s-au dus la Constantin Tănase și au plătit bilet şi maestrul Enescu a fost atât de dezamăgit că a promis că nu va mai veni și așa s-a ţinut de cuvânt. Aș vrea să fac un apel către oamenii cu putere financiară din acest oraș, cu potență financiară, oamenii cu inițiativă care pot finanța și această castă a muzicii culte, a muzicienilor care își dedică viața, își dedică tot sufletul pasiunii și șlefurii talentului. Să ne aducem aminte că orașul acesta a avut nu mai puțin de patru orchestre. Acum este doar una. Orchestra este destul de folosită și cântă de toate – variete, operetă, operă, simfonic. Gândiți-vă ce muncă este pe acești oameni și gândiți-vă ce deficit de oameni există și orice public ar trebui să fie educat, în primul rând să fie inițiat în aceste taine. De asta apelul meu către cei care conduc aceste instituții de cultură, este ca artiștii cu adevărat prețioși din acest oraș să fie remunerați, să fie plătiți la adevărata lor valoare și să nu mai fie refuzați, amânați, desconsiderați ș.a.m.d.

V-ați întors de curând și cu un premiu de la Londra. Cum e acolo, publicul, cum sunt sălile?

E cu totul altă stare de spirit. În primul rând, valoarea e apreciată, entuziasmul este nesfârșit, spiritul de competiție este foarte mare. Este, poate, la fel ca și spiritul românesc, dar acolo adevăratele valori, adevărații oameni sunt apreciați, sunt remunerați, sunt plătiți.

Studiul zilnic există?

Există, există! Dacă nu se studiază în orice, nu se menține forma și dacă nu se menține forma, nu se menține spiritul. Iar dacă spiritul cade, exact așa cum a spus Enescu în Oedip, totul e în zadar.

Ați schimbat două viori în această seară și viori istorice. Le-am simțit sunetul aparte. Cum este pentru cel care interpretează să aibă în mână viori de atâția ani?

E o plăcere incomensurabilă, fie fără limite, pentru că fiecare vioară are o anumită voce, fiecare are o anumită personalitate, se pliază pe un anumit repertoriu. După cum ați observat, calupul de muzică camerală exclusiv enesciană a fost interpretată pe vioara Giovanni Battista Ceruti, vioară oferită cu generozitate de către un foarte bun prieten, de către domnul profesor Suciu Constantin şi căruia îi mulțumesc încă o dată pe această cale și care a înțeles foarte bine că am nevoie de o vioară care cu adevărat să dea glas, să dea sens operelor  enesciene. Cea de-a doua este a mea, Giovanni Paolo Maggini, făcută la Viena acum 100 de ani. E tot așa, o vioară de care se leagă performanțele mele de mic, din clasa a VI-a, a VII-a, până în prezent. Și a fost cu adevărat, așa cum ați subliniat dumneavoastră, o plăcere să le cânt pe amândouă pentru că au asigurat acel suflu nou al acestui recital care a fost gândit împreună cu domnul compozitor și pianist Charles Parker, într-o anumită succesiune. Adică am pornit de la Enescu și ne-am dus către zilele noastre, către compozitori precum Liana Alexandra, Șerban Nichifor, Ioan Dobrinescu. Drept să vă spun, aș fi cântat și mai mult. Dar era prea mult, era prea mult și pentru spectatori şi pentru noi.

Nu v-au obosit mâinile, brațele?

Sunt obișnuit să cânt acest gen de recitaluri le-am practicat și în timpul studenției și țin să-i mulțumesc maestrului și compozitorului Șerban Nichifor, care făcea acest gen de concert-maraton la Sala Mică a Ateneului și la alte săli, la Ambasada Belgiei. Acolo am putut cânta cu domnia sa și cu regretata soție Liana Alexandra, multe din bijuteriile camerale și concertistice și acolo mi-am călit cu adevărat rezistența. Că și această anduranță nu e la îndemâna oricui.

Personal, sunt o generație care am prins orele de muzică la TV, orele de muzică Iosif Sava.

Eu fiind o generație intermediară, am prins din ceea ce a mai rămas, ultimele rămășițe ale marilor maeștri și încerc să duc și eu mai departe. Dar credeți-mă, nu că e greu, e foarte greu din moment ce în învățământul de masă, orele de vioară sunt cumva un apendice. Profesorul de instrument este cumva subordonat părintelui copilului sau chiar directorului.

Redactor: Liliana Moldoveanu / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Liliana Moldoveanu

 

AUDIO | Băuturi cu THC, principalul compus pshihoactiv din canabis, vândute în România
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 17:10

AUDIO | Băuturi cu THC, principalul compus pshihoactiv din canabis, vândute în România

În mediul online, dar și în unele restaurante din România se comercializează băuturi alcoolice în care se regăsește THC...

AUDIO | Băuturi cu THC, principalul compus pshihoactiv din canabis, vândute în România
Viceprimarul Constanței Ionuț Rusu NU demisionează, așa cum i-a cerut primarul Vergil Chițac
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 16:33

Viceprimarul Constanței Ionuț Rusu NU demisionează, așa cum i-a cerut primarul Vergil Chițac

Viceprimarul municipiului Constanța Ionuț Rusu  nu renunță la funcție, așa cum i-a solicitat, săptămâna trecută, edilul Vergil Chițac....

Viceprimarul Constanței Ionuț Rusu NU demisionează, așa cum i-a cerut primarul Vergil Chițac
RADOR – Agenția de Presă a Radio România, un proiect de succes de 35 de ani!
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 15:44

RADOR – Agenția de Presă a Radio România, un proiect de succes de 35 de ani!

În primăvara anului 1990, la scurt timp după evenimentele din decembrie, primul director postrevoluționar al Radioului public, Eugen Preda, a...

RADOR – Agenția de Presă a Radio România, un proiect de succes de 35 de ani!
Infrastructura din Portul Midia, modernizată printr-o finanțare de peste 9 milioane de euro, în beneficiul pescarilor din zona Mării Negre
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 15:37

Infrastructura din Portul Midia, modernizată printr-o finanțare de peste 9 milioane de euro, în beneficiul pescarilor din zona Mării Negre

Activitatea pescarilor din zona Mării Negre va fi sprijinită printr-o finanţare de peste 9 milioane de euro de către Direcţia Generală Pescuit...

Infrastructura din Portul Midia, modernizată printr-o finanțare de peste 9 milioane de euro, în beneficiul pescarilor din zona Mării Negre
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 15:23

CONSTANȚA: Vârstnică tâlhărită în miezul zilei, pe bulevardul Tomis. Suspecții, identificați de o polițistă aflată în timpul liber

La data de 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub...

CONSTANȚA: Vârstnică tâlhărită în miezul zilei, pe bulevardul Tomis. Suspecții, identificați de o polițistă aflată în timpul liber
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 14:29

MAE: Aproape 400 de solicitări de asistență în zona de conflict dintre Israel și Iran

Ministerul Român al Afacerilor Externe a înregistrat până acum 385 de solicitări de asistență în zona de conflict dintre Israel și Iran....

MAE: Aproape 400 de solicitări de asistență în zona de conflict dintre Israel și Iran
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 14:24

Percheziții la Mangalia, într-un dosar de contrabandă cu țigări, instrumentat de polițiștii tulceni

La data de 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor Serviciului...

Percheziții la Mangalia, într-un dosar de contrabandă cu țigări, instrumentat de polițiștii tulceni
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 13:51

CONSTANȚA: S-a deschis oficial Comandamentul Sezon Estival 2025

La sediul DSVSA Constanța, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a deschis oficial Comandamentul Sezon...

CONSTANȚA: S-a deschis oficial Comandamentul Sezon Estival 2025