Debut liric pentru artista Laura Stroe, la Radio Constanța. Poezia este o nevoie a gândurilor mele, o nevoie a sufletului meu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 septembrie 2023, 11:01

În puținele picături de timp care îi aparțin cu adevărat, artista Laura Stroe, director al Centrului Cultural Județean Teodor T. Burada din Constanța- scrie versuri. Ca pe un monitor imaginar îi apar aceste cuvinte ce se îmbrățișează, mai apoi, în strofe. Le descarcă rapid pe tastatura telefonului sau pe acea bucată de hârtie pe care o găsește mai aproape, altfel poezia dispare și nu o mai poate regăsi vreodată în forma inițială.

Laura Stroe iubește poezia și se simte la fel de minunat când o scrie ca atunci când părinții, în copilăria ei, o îmbrăcau în hainele noi de Paște. Poezia o înalță, îi oferă liniște și neașteptate rezolvări la problemele care îi apar peste zi. Poezia Laurei Stroe este despre iubire, simplitate, bunătate, este despre ea însăși. În premieră, la Radio Constanța, dobrogeanca Laura Stroe își face debutul liric în note de modestie și de sinceritate.

Laura Stroe: Dacă vrei, uite, nu știam că ne întâlnim astăzi, nu știam eu, dar probabil se știa undeva scenariul acesta și îți fac așa, o mică surpriză! Ar putea fi tot un răspuns la o întrebare, sigur ai și tu întrebarea asta, au avut-o de mii de ani filozofii, istoricii, poeții, pictorii, ce-o fi iubirea?

Ce fel de-a spune mai frumos e-acela când afară plouă,

Prin taine vântul sfios împarte sufletul în două!

Ce fel de-a spune mai frumos e-acela când copilul plânge,

Din două mistice cărări se face drumul către îngeri

Ce fel de-a spune mai frumos e-acela când te strigă mama

Iubitul îți aduce flori, în pragul casei este tata

Ce fel de-a spune mai frumos e-acela când răsare luna,

Să fii așa, să fii pe dos, iubirea este Totdeauna!

Poezia face parte din mine, nu știu dacă este o pasiune sau nu, pentru că nu am gândit-o niciodată ca pe un hobby, ci ca pe o nevoie interioară, o nevoie a gândurilor mele, o nevoie a sufletului meu. De obicei, normele sociale te împing să fii într-un anumit fel, să abordezi situațiile cu anumite măști. De foarte puține ori ești tu cel real, așa cum ai vrea să fii. Poezia pentru mine ține loc de preot, duhovnic și de psiholog. E adevărat, deseori argumentez, ca tot omul, că nu am timp, evident că există întotdeauna timp, nu neapărat e dușmanul nostru, de obicei lucrează în beneficiul nostru. Și Timpul în poezie te face întotdeauna să pari mereu tânăr, să pari mereu prezent, să pari mereu important, că faci ceva important, că lași ceva, iar pe mine mă îmbracă, așa… cu straiele alea curate, cum te îmbrăcau părinții pe vremuri, în zilele de Paște, exact așa mă simt eu.

Redactor: Îmi spuneai că nu ai un moment anume când scrii. De multe ori, pe acel moment îl simți. Și atunci nu ai timp să salvezi versurile, să le notezi…

Laura Stroe: La mine poezia vine cumva ca un tot, nu vine ca o căutare de rimă, ca o căutare a sensului, este un gând continuu, apare ca pe un ecran ca să descriu, în lumea asta modernă, cum este un desktop de calculator, o văd, o simt, o trăiesc și nu-mi rămâne decât să o descarc. Dacă ratez clipa de a descărca acea trăire numită și poezie, ea pleacă, se duce, se uită, se pierde! De-a lungul timpului am scris destul de multe poezii, cred că am început undeva în clasa a VI-a, a VII-a, pur și simplu, contemplam și îmi vedeau versurile acelea, nu le-am scris pe toate, nu le-am notat pe toate, nu le-am salvat. Au fost însă persoane din viața mea, familie, prieteni care mai apucau să noteze și să salveze și după ani de zile am mai primit câte un caiețel cu poeziile mele din trecut. Cândva am luat și un premiu național pentru poezie pe care nu am avut curajul să merg să-l ridic. Eu cred că în fiecare din noi este un creator, fie că-l exprimăm, fie că nu-l exprimăm, iată că mie mi se întâmplă să scriu aceste poezii între făcutul unei supe și schimbatul unui scutec, poate sună ciudat, dar am și rolul acesta de mamă. E adevărat că în viața asta pământească rolul acesta de mamă îmi place cel mai mult și mă împlinește cel mai tare. Dar mă sprijină foarte mult poezia! Mă sprijină să rămân o mamă bună, așa cum aș dori, să am și limite, dar să am și prietenie nelimitată.
Îmi fac mie o promisiune că mă împing singură de la spate și am să dau din versurile mele actriței Ana- Maria Ștefan pentru că are o voce extraordinară și o interpretare aparte și mă fascinează și pe mine propria poezie atunci când o aud rostită de Ana-Maria Ștefan.

Redactor: Te gândești să aduni poeziile într-un mic volum pe care mai apoi să-l publici?

Laura Stroe: Nu mă gândesc la nimic, dacă mă gândesc deja e un chin, deja îmi pun limite. Nu mă gândesc la nimic. Las să se întâmple așa cum trebuie să se întâmple și cum vin ele și dacă va exista un moment când ele se vor aduna acolo mai multe și voi considera că merită, probabil că o să existe și un volum!

Iată aici una din poeziile Laurei Stroe în interpretarea actriței Ana-Maria Ștefan:

În tablouri fugare, opresc deseori infinitul

Unul solitar, transpune lumea în șapte.

Singuraticul trăiește în doi,

Iubirea dispusă a poeților nu e o carte,e viața!

În pântec se naște trei,

Crește, se–nalță și se împarte în patru zări pământene,

Cinci, nu e o oră târzie, când mitul soarelui tată crează Ziua Divină!

Trezește-te mamă, femeie, fată!

Șase e curba,

E trupul,

Sinusul coapselor coapte

Din care tresare timid…șapte!