Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANŢA: Poliţia Locală ridică maşinile abandonate pe domeniul public

CONSTANŢA: Poliţia Locală ridică maşinile abandonate pe domeniul public

Publicat de Doina Sirbu, 4 septembrie 2023, 14:50

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule aflate pe domeniul public vor fi ridicate. Astfel, începând de săptămâna aceasta, polițiștii locali vor ridica 36 de vehicule din care una fără proprietar și 35 abandonate, pe care le vor transporta în parcul de mașini al municipalității, situat pe strada Vârful cu Dor.

Actul administrativ a fost semnat ca urmare a actiunilor tematice derulate în acest sens în perioada 1 mai 2023-31 august 2023 de către polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice. Aceștia au aplicat 440 de somații, conform normelor legale în vigoare.

Pentru a fi declarate fără stăpân sau abandonate, autovehiculele trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, respectiv fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut, sau aflat de cel puțin 6 luni pe domeniul public sau al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă exista indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.

Existența unor astfel de autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public poate fi semnalată la numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922-Dispecerat direcția generală poliția locală sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro .

Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Primăria Constanţa

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării