Ascultă Radio România Constanța Live

Raed Arafat a prezentat concluziile preliminare ale intervenţiei la exploziile de la staţia GPL din Crevedia

Raed Arafat a prezentat concluziile preliminare ale intervenţiei la exploziile de la staţia GPL din Crevedia

Publicat de Adina Sîrbu, 3 septembrie 2023, 12:44 / actualizat: 3 septembrie 2023, 14:35

În cazul exploziilor de la staţia GPL de la Crevedia, echipajele de intervenţie au sosit în timp mult mai scurt decât s-a vehiculat – a declarat șeful DSU, Raed Arafat, la o conferință de presă la sediul MAI.

Primul apel la 112 în cazul exploziilor de la staţia GPL de la Crevedia a anunţat o explozie, urmată de incendiu la o locuinţă, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care a prezentat astăzi raportul preliminar al intervenţiei la exploziile de acum o săptămână din localitatea dâmboviţeană.

Echipajele de intervenţie au sosit în timp mult mai scurt decât s-a vehiculat, dar unul dintre hidranţii din zonă nu avea presiune şi s-a impus alimentarea cu apă a cisternelor în ceea ce pompierii numesc „sistem navetă”, adică maşinile merg şi alimentează în altă parte.

Şeful DSU a mai spus că atunci când a ajuns el la locul exploziilor erau stabilite dispozitivele şi toate aspectele privind intervenţia: „Nu a venit doctorul Arafat să dea dispoziţii cum să se stingă incendii„.

El a explicat că primele echipe de pompieri au ajuns în doar 18 minute de la primul apel la 112 şi că o oră mai târziu a sosit şi el. În acel moment, potrivit legii, Arafat a devenit comandantul acţiunii. El nu a preluat însă partea tehnică a intervenţiei, deoarece în astfel de cazuri ea le revine pompierilor, a precizat şeful DSU, care a adăugat că la sosirea la locul exploziilor a avut în vedere două obiective.

Raed Arafat:

Trimiterea cât mai rapidă a roboţilor şi retragerea pompierilor care sunt în imediata vecinătate a cisternelor, lucru care s-a făcut înainte de a doua explozie. Şi al doilea lucru era evacuarea civililor, inclusiv a personalului MAI care nu face parte din pompieri şi s-a reuşit acest lucru, pentru că altfel, la a doua explozie am fi avut câţiva zeci de civili răniţi sau chiar poate morţi acolo, la fel ca şi pompierii. Dacă nu intrau roboţii şi dacă nu interveneam cu roboţii cât mai rapid, noi aveam pompieri care erau foarte mult apropiaţi pentru răcirea cisternelor şi care erau retraşi înainte de cea de-a doua explozie şi puteam să avem chiar morţi printre colegii pompieri.

Raed Arafat a adus la conferinţa de presă şi un pompier echipat în costum de intervenţie, după ce au apărut opinii potrivit cărora pompierii care au intervenit nu aveau echipament corespunzător.

Raed Arafat:

Casca este făcută să protejeze, nicăieri nu scrie că trebuie să arate bine pe afară. Nu avem niciun pompier cu arsuri la cap. Într-adevăr, s-au deteriorat 18 căşti, dar toate respectă standardele europene. Deteriorarea este pe exterior, ele au protejat oamenii.

Exploziile de la Crevedia s-au soldat cu moartea a 3 oameni şi cu rănirea a peste 50, majoritatea pompieri.

În prezent, 2 dintre victimele exploziei de săptămâna trecută de la Crevedia, internate în spitale din Bucureşti, sunt în continuare în stare critică, fiind intubate şi ventilate mecanic, iar alţi 16 pacienţi din Bucureşti au afecţiuni medii sau uşoare.

Dintre pacienții transferaţi în străinătate, unul dintre pacienţii trataţi la Milano are arsuri pe mai mult de 90% din suprafaţa corpului şi este într-o stare critică. Cel de-al doilea are o evoluţie favorabilă, spun medicii italieni, deşi este încă intubat. O situaţie chirurgicală complicată au şi două victime tratate în Austria, care, deşi au arsuri pe doar 10% din corp, au leziuni puternice produse de aceste arsuri. Alţi doi pacienţi din Germania sunt în continuare intubaţi.

În privința controalelor dispuse după exploziile care au avut loc la Crevedia, au fost constatate 2.150 de deficienţe la staţiile GPL din toată ţara, iar amenzile aplicate au depăşit în total 6,5 milioane de lei.

RRA/ Redactor online: Adina Sîrbu, Foto: captură video conferință de presă

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 11:51

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic

În perioada 20 – 26 iulie 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității Navale Române...

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 10:56

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară

Proiectele care urmează să fie adoptate de cele două Camere în sesiunea extraordinară, programată în perioada 27 – 31 iulie, vizează...

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară
MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:32

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din județul Tulcea au primit astăzi un...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI