Ascultă Radio România Constanța Live

Zeci de copii au descoperit „comorile“ Cetății Ulmetum. „Festivalul cetăților antice dobrogene“ se oprește sâmbătă, la Sacidava

Zeci de copii au descoperit „comorile“ Cetății Ulmetum. „Festivalul cetăților antice dobrogene“ se oprește sâmbătă, la Sacidava

Publicat de Doina Sirbu, 24 august 2023, 12:12

Câteva zeci de copii din comuna constănțeană Pantelimon, dar și din localitățile din împrejurimi, au avut ocazia la sfârșitul săptămânii trecute de a afla istoria locului și a cetății Ulmetum, din imediata apropiere, într-o manieră unică și originală. Totul s-a petrecut în cadrul celei de a patra etape a „Festivalului cetăților antice dobrogene“, proiect desfășurat în premieră de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) în parteneriat cu Asociația Culturală Obsidian.

Întregul eveniment organizat cu această ocazie a început la orele prânzului, când micuții au avut parte de un atelier de ceramică în cadrul căruia au învățat de la specialiști câteva din tainele manevrării lutului. A urmat apoi o scurtă lecție de istorie susținută chiar de reprezentanții MINAC, care au făcut o trecere prin trecutul milenar al regiunii dintre Dunăre și mare. 

Din sala de clasă, lecția de istorie s-a mutat în „teren“, pe ruinele fostei cetăți. Acolo, alături de alți constănțeni veniți special să ia parte la lucrările celei de a patra etape a „Festivalului cetăților antice dobrogene“, prezentarea a devenit mult mai aplicată, având în centrul atenției fortăreața Ulmetum.

Ziua s-a încheiat cu un inedit concurs de cultură generală dedicat copiilor, la finalul căruia cu toții au fost răsplătiți cu cadouri, dulciuri și rechizite școlare. De asemenea, aceștia s-au întrecut și într-un treasure hunt, în cadrul căruia au scos la luminină și câteva dintre „comorile“ ascunse de organizatori.

După ce a trecut pe rând prin Capidava, Histria, Tropaeum Traiani și acum Ulmetum, „Festivalul cetăților antice dobrogene“ ajunge în weekend în ultima sa etapă programată pentru această primă ediție. Cetatea Sacidava este ultima fortificație inclusă în proiect, iar experiența se anunță încă de pe acum una cât se poate de inedită.

Tocmai pentru că accesul până la zidurile fostei cetăți este unul foarte dificil, transportul se va face cu mașini de teren, astfel încât vizitatorii să se poată bucura și de o experiență off-road. În cadrul etapei a cincea va avea loc un concurs de fotografie și un treasure hunt.

Obiectivul general al „Festivalului cetăților antice dobrogene“ este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.

„Festivalul cetăților antice dobrogene“ este organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și este implementat de Asociația Culturală Obsidian.

Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Asociația Culturală Obsidian

 

 

 

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării