Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO | Corul ”Madrigal” – concert la răsăritul soarelui, pe malul mării, la Constanţa

FOTO | Corul ”Madrigal” – concert la răsăritul soarelui, pe malul mării, la Constanţa

Publicat de Adina Sîrbu, 14 august 2023, 14:24

Astăzi, la ora 6 și 7 minute fix, răsăritul la țărmul mării a fost îmbrățișat de muzică: pe faleza Cazinoului din Constanța,  în dreptul statuii lui Mihai Eminescu, artiștii Corului ”Madrigal”, sub bagheta Annei Ungureanu și împreună cu actorul Marius Manole, au susținut un recital extraordinar în premieră absolută.

Aproape 600 de persoane au participat la evenimentul inedit, în cadrul căruia artiștii au interpretat compoziții corale românești, semnate de Corneliu Cezar, Mihai Moldovan și Sabin Păutza.

Imaginea a fost întregită de prezența pe mare a unui vas al Gărzii de Coastă, care a salutat Corul ”Madrigal” și publicul pe parcursul întregului recital.

De asemenea, Garda de Coastă, reprezentată de comisarul șef Alexandru Oae, a oferit Corului ”Madrigal” sifleea marinărească, în semn de respect față de organizarea Turneului ”Ave Maria”, prilejuit de Ziua Marinei.

Managerul general al Corului ”Madrigal”, Emil Pantelimon a declarat pentru Radio Constanța că un asemenea spectacol dimineața devreme presupune un efort mare pentru întreaga echipă, dar bucuria pe care o împărtășesc celor prezenți este cea care contează cu adevărat.

Iată ce spune Emil Pantelimon despre ce reprezintă Corul ”Madrigal” pentru România:
Dincolo de faptul este un brand de țară, este un mare vector de revoluție. Și spun asta pentru că, în perioada comunistă, ”Madrigalul” a susținut revoluția spirituală aducând colindele, chiar dacă erau interzise. A făcut o revoluție culturală cântând în limba originală întreg repertoriul, chiar dacă, în general, în perioada comunistă, toate operele se traduceau în limba română. A făcut o revoluție a turneelor, pentru a organizat deja 5 turnee în Statele Unite ale Americii, cu peste 45 de concerte în fiecare turneu. Dar nu numai atât, pentru este un brand de țară care a fost recunoscut la toate nivelurile mondiale, de la UNESCO la ONU, de la toate statele europene și non-europene. Corul ”Madrigal”, care a cântat și pentru Nixon, și pentru Charles de Gaulle, dar în același timp pentru românii de la mine, pentru românii din fabrici, pentru românii din satele românești, a revoluționat din acest punct de vedere, cultural, România, mai ales în perioada comunistă.
Astăzi revoluționează prin această schimbare a concertului în spectacol. Toate spectacolele Corului ”Madrigal” includ un sincretism al artelor. Iată, Marius Manole este alături de noi tocmai pentru a reprezenta arta actorului și a aduce cuvântul în slujba muzicii, un lucru foarte important, la care ținem foarte mult.
Mai mult decât atât, ”Madrigalul” revoluționează și lumea publicistică.  ”Marea Carte a Madrigalului”, lansată anul acesta, este o carte video pentru are integrată în ea imagini din 1963 video și din 2023 cu ”Madrigalul”. Practic deschizând cartea, găsiți inclusiv o tabletă cu aceste imagini. Deci sunt foarte multe revoluții pe care, din punct de vedere cultural, le-au fost aduse României de ”Madrigal”.
Iar astăzi,  prin Cantus Mundi, programul de integrare socială a copiilor prin cântul coral,  ”Madrigal” revoluționează și acest sistem de educație, în care încercăm aducem muzica în viața cotidiană a copilului și mai ales această socializare, aducerea copilului unul lângă altul fizic,  pentru a se accepta, pentru a lucra împreună, pentru a construi echipe și comunități.

Evenimentele Corului ”Madrigal” continuă astăzi, pe Faleza Cazinoului, cu o seară de folk, în cadrul Cantus Mundi Fest, unde copiii din corurile Cantus Mundi vor cânta împreună cu Ducu Bertzi, Mircea Baniciu şi Emeric Imre.

Marţi şi miercuri, tot pe pe faleza Cazinoului, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” (dirijor – Anna Anna Ungureanu, pian/orgă – Abel Corban, invitat – Marius Manole, light design – Alin Popa, video mapping – Dorin Popovici, regia de sunet – Gabriel Scîrlet, Alexandru Sprînceană și Marin Andrei, regia – Emil Pantelimon) susține două spectacole extraordinare sub egida ”Ave Maria”.

Spectacolul ”Ave Maria” a fost prezentat în premieră pentru Dobrogea anul trecut, iar managerul general al Corului ”Madrigal”, Emil Pantelimon, a declarat pentru postul nostru de Radio ca el va rămâne pentru totdeauna al Constanței.

Redactor: Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu

 

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:32

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din județul Tulcea au primit astăzi un...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești