Ascultă Radio România Constanța Live

”Festivalul cetăților antice dobrogene” continuă la Histria

”Festivalul cetăților antice dobrogene” continuă la Histria

Publicat de Adina Sîrbu, 3 august 2023, 10:21

Prima ediție a ”Festivalului cetăților antice dobrogene” a întrecut așteptările încă de la începutul său, sâmbătă, 29 iulie, în situl arheologic de la Cetatea Capidava. Zeci de constănțeni și turiști au participat la deschiderea celui mai nou proiect desfășurat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, împreună cu Asociația Culturală Obsidian și cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Gândit ca o invitație la descoperirea, într-o manieră unică și originală, a câtorva elemente definitorii din istoria milenară a Dobrogei, evenimentul le-a prezentat participanților, în etapa sa inaugurală, într-o abordare inedită, istoria cetății Capidava. Pe lângă turul ghidat, care a oferit o nouă perspectivă asupra modului de dezvoltare a regiunii în decursul timpului din punct de vedere social, cultural, administrativ sau militar, organizatorii le-au oferit ocazia celor prezenți de a se bucura de produse tradiționale dobrogene, dar și de vinul atât de apreciat de pe aceste meleaguri.

„Anul acesta se fac 145 de ani de la instaurarea administrației românești în Dobrogea. Acest moment istoric trebuia comemorat și promovat, aducând în centrul atenției zona și cetățile aflate în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Din punct de vedere istoric, cetatea de la Capidava este un punct important pe limesul dunărean. Se sapă aici de zeci de ani, este un șantier școală, se va cerceta încă mult timp de acum încolo, iar de curând a fost implementat aici un proiect de reabilitare, astfel încât cetatea a devenit accesibilă și turiștilor. Ea s-a transformat cumva într-un produs cultural-turistic și, față de alte cetăți din Dobrogea, spune altceva, arată turistului ceva nou, ceea ce ar trebui să se întâmple cu fiecare cetate“ – a declarat Aurel Mototolea, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Prima etapă a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ s-a încheiat cu o proiecție de film, special ales. Proiectul va continua, la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, 5 august, cu etapa a doua, care este dedicată unei alte cetăți importante din Dobrogea, Histria. Cei care vor lua parte la eveniment se vor putea bucura, pe lângă turul cetății, și de o serie de momente culturale special alese și vor putea degusta, din nou, din produsele  specifice locului.

„Următorul obiectiv din cadrul «Festivalului cetăților antice dobrogene» este Cetatea Histria, unde vom avea parte de o seară cu tematică grecească. Participanții vor putea asista la o piesă de teatru antic, se vor bucura de dansuri grecești, din nou de produse tradiționale dobrogene, dar vor putea afla mai multe și despre produsele și obiceiurile locului. Apoi, constănțenii, turiștii și toți cei interesați de distracție și frumos sunt așteptați la Monumentul Triumfal de la Adamclisi, unde vom avea o proiecție cu laser cu care vom «îmbrăca» într-un mod foarte spectaculos cetatea, vom avea o trupă de dansatori profesioniști cu efecte pirotehnice, vom avea un concert live și noaptea, fiind perioada perseidelor, va avea loc și un concurs de fotografie la care oricine poate participa. Acestea sunt însă doar o parte din surprizele pregătite, motiv pentru care am convingerea că fiecare dintre cei prezenți va avea parte de câteva ore plăcute pe care nu le va regreta“ – a declarat Jean Vlad, reprezentant Asociația Culturală Obsidian.

Obiectivul general al „Festivalului cetăților antice dobrogene“ este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: MINAC, Ovidiu Oprea

Prefectul de Constanța, Adrian Picoiu, și-a înaintat demisia
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 18:04

Prefectul de Constanța, Adrian Picoiu, și-a înaintat demisia

Adrian Picoiu, prefectul județului Constanța, a revenit asupra deciziei anunțate inițial, potrivit căreia urma să își înainteze demisia...

Prefectul de Constanța, Adrian Picoiu, și-a înaintat demisia
De teama pestei porcine, localnicii din comuna constănțeană Mircea Vodă se grăbesc să-și taie animalele
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 17:47

De teama pestei porcine, localnicii din comuna constănțeană Mircea Vodă se grăbesc să-și taie animalele

Cu mai bine de două luni înainte de Crăciun, în comuna constănțeană Mircea Vodă au început să se taie porcii. Localnicii se tem că vor...

De teama pestei porcine, localnicii din comuna constănțeană Mircea Vodă se grăbesc să-și taie animalele
AUDIO | Restricțiile de deplasare a animalelor se mențin până în noiembrie, din cauza focarelor de variolă ovină din județul Constanța
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 17:30

AUDIO | Restricțiile de deplasare a animalelor se mențin până în noiembrie, din cauza focarelor de variolă ovină din județul Constanța

Variola ovină a impus măsuri sanitar-veterinare în mai multe localități din județul Constanța. Un focar a fost înregistrat la Dunărea, în...

AUDIO | Restricțiile de deplasare a animalelor se mențin până în noiembrie, din cauza focarelor de variolă ovină din județul Constanța
CONSTANȚA: Tânăr cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, arestat preventiv
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 16:03

CONSTANȚA: Tânăr cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, arestat preventiv

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Tânăr cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, arestat preventiv
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 15:39

Dumitru Chisăliţă, ministrul propus al Energiei, a obținut aviz favorabil în comisiile de specialitate

Membrii comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat pozitiv mandatul de ministru al Energiei pentru Dumitru Chisăliţă,...

Dumitru Chisăliţă, ministrul propus al Energiei, a obținut aviz favorabil în comisiile de specialitate
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 15:32

Marcel Alexandru Stoica, ministrul propus la Dezvoltare, aviz favorabil în comisiile parlamentare

Ministrul desemnat al Dezvoltării, Marcel Alexandru Stoica, a primit aviz pozitiv de la comisiile parlamentare de specialitate cu 27 de voturi...

Marcel Alexandru Stoica, ministrul propus la Dezvoltare, aviz favorabil în comisiile parlamentare
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 15:24

Florin Barbu, aviz favorabil pentru portofoliul Agriculturii în Cabinetul Niculescu

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii, Florin Barbu, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de...

Florin Barbu, aviz favorabil pentru portofoliul Agriculturii în Cabinetul Niculescu
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 15:09

Florin Cocargeanu (USR) demisionează din funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării

Florin Cocargeanu (USR) și-a înaintat demisia din funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

Florin Cocargeanu (USR) demisionează din funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării