Ascultă Radio România Constanța Live

”Festivalul cetăților antice din Dobrogea” – cinci săptămâni dedicate istoriei regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră, într-un proiect inedit

”Festivalul cetăților antice din Dobrogea” – cinci săptămâni dedicate istoriei regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră, într-un proiect inedit

Publicat de Adina Sîrbu, 26 iulie 2023, 14:10

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează începând cu data de 29 iulie, pe parcursul a cinci săptămâni, un amplu eveniment cultural cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la instaurarea administrației românești în Dobrogea.

„Festivalul cetăților antice dobrogene“, așa cum a fost el denumit, le va oferi ocazia constănțenilor și turiștilor aflați pe litoralul românesc de a descoperi într-o manieră unică și originală câteva elemente definitorii din istoria regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră.

Văzută drept un teritoriu cosmopolit și unic în România zilelor noastre, Dobrogea este recunoscută în special pentru diversitatea culturală și etnică care i-au marcat întreaga existență, dar și prin arealele geografice diverse sau dezvoltarea economică și socială.

Acestea vor fi de altfel și elementele definitorii ale evenimentului, în jurul lor urmând a se desfășura cele cinci activități din cadrul „Festivalului cetăților antice dobrogene“.

Potrivit calendarului, fiecare dintre aceste activități va avea loc la sfârșitul fiecărei săptămâni din intervalul 29 iulie – 27 august, de fiecare dată într-un alt areal atent selectat dintre obiectivele administrate de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Cele cinci cetăți incluse la această ediție a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ sunt: Capidava (29 iulie), Histria (5 august), Tropaeum Traiani (11-13 august), Ulmetum (19 august) și Sacidava (26-27 august).

Printre manifestările organizate în cadrul fiecareia dintre cele cinci etape se numără vizitarea cetăților, spectacol de dansuri tradiționale, teatru antic, proiecție de film artistic tematic, degustări de produse culinare locale și de vinuri de origine dobrogeană, ateliere de ceramică, târguri de promovare a producătorilor locali, treasure hunting sau concursuri de cultură generală și de fotografie.

La acestea se adaugă și o serie de evenimente care vor avea loc exclusiv în weekendul dedicat cetății Tropaeum Traiani din comuna Adamclisi, în perioada 11-13 august. Pe durata celor trei zile, organizatorii vor pregăti special pentru cei care vor lua parte la eveniment o cazarmă antică romană, precum și un show laser care va pune Monumentul Triumfal de la Adamclisi, grație unor proiecții de mari dimensiuni, într-o lumină și ipostază unice până în acest moment. De asemenea, o echipă de dansatori profesioniști va oferi un spectacol pirotehnic special conceput cu această ocazie, urmând ca sâmbătă, 12 august, să aibă loc și un concert live susținut de o trupă consacrată din România.

Obiectivul general al proiectului este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța.

De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.

„Festivalul cetăților antice dobrogene“ este organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și este implementat de Asociația Culturală Obsidian.

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: MINAC, Adrian Băncilă

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 07:58

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea

Nuclearelectrica SA informează că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 30 mai...

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea
„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 17:48

„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate

Spre deosebire de alte sporturi, de înot se pot bucura persoanele de toate vârstele, indiferent dacă sunt începătoare sau fac performanță....

„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate
TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 17:48

TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Tulcea, discuțiile de la punctul „Diverse” s-au concentrat pe transportul în comun din...

TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local
CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:42

CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările

Astăzi, 30 mai, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la...

CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce