Actriţa Ofelia Popii a jucat aseară, pe scena Sălii Studio a Teatrului de Stat Constanța, în spectacolul “Mass”. “E un spectacol dureros, dar e important să știi până unde poate merge violența între tineri, între adolescenți”

Publicat de Doina Sirbu, 26 iulie 2023, 11:36

Rolul Mefisto din celebrul spectacol “Faust” – pe care i l-a încredințat în urmă cu mai bine de 15 ani, regizorul Silviu Purcărete – i-a adus actriței Ofelia Popii trei premii UNITER, dar i-a și schimbat categoric viața, a mărturisit aceasta.

Marți seara, îndrăgita actriță a jucat pe scena Sălii Studio a Teatrului de Stat Constanța, alături de colegii săi de la Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului.

Îmi doream foarte mult să vă cunosc și să descopăr omul care de mai bine de 15 ani, îmbrățișează, poartă pe umeri, poartă în suflet un rol incredibil de puternic, rolul Mefisto din “Faust”. Cum vă simțiți? Aveți acest rol care s-a întipărit în dumneavoastră ca un tatuaj!

Da, foarte frumos ați spus! Adevărul e că dacă cineva m-ar trezi din somn noaptea și ar zice acum du-te și joacă, aș putea, după atâția ani. Da, e o provocare să-l menții viu atâția ani, pentru că treci prin diferite faze în momentul în care lucrezi sau joci un personaj și sunt fazele normale ale plafonării și trebuie să știi să le depășești, să găsești, să rămâi mereu curios, să cauți ani și ani, e ceva, dar e un rol suficient de mare, de adânc, încât să am unde să scormonesc și să nu rămân, cum să zic, într-o zonă superficială.

Este un rol care v-a adus foarte multe premii, dar care, până la urmă, v-a schimbat și viața.

Da, mi-a schimbat viața, în sensul că am devenit vizibilă, odată cu personajul ăsta și cu spectacolul “Faust”. Și într-adevăr, ca toate lucrurile mari, au un început. Eu ador lucru ăsta, că se întâmplă ceva care are și o undă de umor, pare un accident, cumva, și după aceea să devină ceva deosebit de important pentru tine. Și așa a fost și începutul. Pentru că m-a anunțat Lia Manțoc, care a făcut costumele la “Faust”, m-a anunțat, e mult spus, mi-a aruncat în treacăt dacă am învăţat rolul. Eu, până atunci, știam că am rolul Vrăjitoarei. Adică asta știam și am zis că am câteva replici acolo. Şi mi-a zis: Mefisto, pune mâna, nu ţi-au spus ăştia? Şi mi s-a părut o poantă, mi s-a părut efectiv o glumă. Și noi lucram la un alt spectacol, la “Metamorfoză”, în Luxemburg. Și până la urmă am aflat că nu era o glumă, că era adevărat. Da, așa s-a întâmplat. Ăsta a fost adevărul. N-a fost cu surle și trâmbițe. A fost așa, printre altele, și accidental. Pentru că nu au fost ceilalți actori, nu s-a mai legat așa cum era gândit inițial cu ceilalți actori. Și așa s-a ajuns la mine. Și uite, ce mult a însemnat, de fapt.

Un spectacol în regia domnului Silviu Purcărete, un spectacol pe care, poate, într-o zi îl vom vedea și noi aici, la Constanța.

E destul de greu de dus în turneu, în turnee. E o montare așa, chiar fastuoasă și cu o distribuție foarte mare. Jucăm într-o hală dezafectată. E a treia, dar decorul e foarte mare. Are nevoie de un spațiu cu adevărat special. Dar, da, adică, din punctul meu de vedere, eu zic da, clar.

Când ați știut pentru întâia oară că dumneavoastră veți face teatru? Oare numele de Ofelia nu a fost cumva predestinat?

Nu cred că mama mea s-a gândit la asta. Ofelia înseamnă sprijin și ea și-a dorit foarte mult o fetiță și a spus că eu o să fiu sprijin al ei. În fine, nu se gândea în niciun caz la Ofelia, personajul lui Shakespeare din “Hamlet”. Iar eu m-am dus mai mult pe instinct în viață. N-am fost o persoană prea analitică, mai ales în perioada copilăriei, adolescenței, primei tinereți. Eram mai mult instinctivă, așa că am dat, datorită unei porniri, la teatru, am luat și știu că m-a surprins. Țin minte, intram în anu IV și o prietenă, care tocmai terminase, avea primul ei rol în teatru, în teatru profesionist și mi-a zis: Măi, oare eu acum devin actriță? Şi mi-a rămas treaba asta în cap. Și m-am tot gândit de-a lungul anilor când am simțit eu că am devenit actriță și pot să zic că am simțit că am devenit a actriță la câțiva ani buni după ce eram angajată într-un teatru profesionist. Deci, prima oară, la modul conștient, cred că am simțit că devin actriță, aşa, la vreo 5 ani de când profesam deja.

Ce mesaj aveți pentru publicul constănțean? În seara asta veți juca în spectacolul “Mass”! 

Da, e un spectacol cu mesaje foarte importante și cred că ar fi bine să fie văzut, nu doar de părinți, dar și de adolescenți, de tineri. E un spectacol dureros, dar e important să știi până unde poate merge violența între tineri, între adolescenți. La noi încă nu sunt atât de multe sau cum să zic, nu sub forma asta, violențele între adolescenți. Nu au luat forma atentatelor, dar violența există. Și o știu din propria experiență, fiindcă și fiica mea e în școală și am colegi, părinți sau prieteni părinți și bullying-ul, tot ceea ce se întâmplă, agresivitatea asta dacă e tratată la modul superficial sau… e foarte greu să fii părinte, e foarte greu să te apropii de un copil care se ascunde și e foarte ușor să ajungi în situația de a fi părintele unui copil-victimă care devine agresor. Și aceste lucruri se dezbat în acest spectacol și cred că este extrem de important să fie…E un spectacol care e extrem de important, să fie văzut!

Cum vă simțiți dumneavoastră pe scenă?

Am emoții puternice înainte să încep. Emoții…e normal, e firesc, toți actorii avem emoții, dar după aceea, în timpul spectacolului pur și simplu mă concentrez la temă, la situațiile din spectacol și emoțiile nu le mai percep, nu sunt, nu mai sunt prezente emoțiile mele, ale actriței. Așa sună! Na, sunt în personaj și fac ce am de făcut acolo. Adică trăiesc experiențele prin care trece personajul meu. Anul trecut am jucat “Îmi place cu miroși”. Acum 2 ani am jucat “Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Acum nu mai țin minte câți ani, am jucat în „Oidip”.

Cum vi se pare orașul nostru?

E frumos. Am și filmat aici pentru “Om câine”, în regia lui Ștefan Constantinescu. A ales locația tocmai datorită pitorescului orașului și faptului că, bineînțeles, e aproape de mare și avea nevoie să fie un port, dar atunci am avut mai mult timp să mă plimb pe străduțe. Și da, e frumos.

Interviu realizat de Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Silvia Pascale