Ascultă Radio România Constanța Live

A murit fostul ministru al Turismului Dan Matei Agathon

A murit fostul ministru al Turismului Dan Matei Agathon

Publicat de Adina Sîrbu, 20 iulie 2023, 11:54

Fostul ministru al Turismului Dan Matei Agathon a murit, la vârsta de 73 de ani – a anunțat consultantul în turism Traian Bădulescu, purtător de cuvânt ANAT.

Astăzi s-a stins din viață Dan Matei Agathon, cel pe care noi îl considerăm cel mai bun ministru al Turismului din ultimii 33 de ani. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) regretă dispariția unui om care s-a dovedit a fi, în timp, un vizionar care a pus interesul industriei turismului din România pe primul loc, dedicându-și eforturile pentru a rezolva problemele sectorului și a-l promova la nivel internațional.

Dan Matei Agathon a ocupat funcția de ministru al Turismului de două ori, în perioada 1992 – 1996 și apoi din 2000 până în 2003, fiind și cel mai longeviv ministru al Turismului din țara noastră (7 ani). Cu pasiunea sa pentru turism, Dan Matei Agathon a reușit să obțină o realizare deosebită în cariera sa – a fost numit vicepreședinte al Organizației Mondiale a Turismului (OMT), o distincție în premieră pentru o țară a Europei Răsăritene la acea vreme. Acest lucru a demonstrat viziunea și expertiza sa în domeniul turismului, care au fost recunoscute și apreciate pe plan internațional.

În nici 3 ani de de mandat (2000 – 2003) s-a finalizat privatizarea în turism, prin metoda ”licitației cu strigare”, s-a relansat brandul turistic România, iar participările la târgurile internaționale au fost gratuite. Au fost lansate programe de dezvoltare turistică precum ”Superschi în Carpați”, cu Domeniul Schiabil Predeal – Azuga, din care s-au realizat extinderea pârtiei din Predeal și instalația de zăpadă artificială, ”Croaziere pe Dunăre”, ”Bucovina de Aur” sau ”România, Țara Vinurilor”.  De asemenea, a fost lansat programul de promovare ”Litoralul pentru toți”, care funcționează și astăzi. Toate aceste programe, care continuă și în prezent, sub o formă sau alta, au ridicat vizibil potențialul regiunilor și produselor promovate” – se arată în comunicatul ANAT.

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: ANAT 

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării