Ascultă Radio România Constanța Live

MAMAIA: Doi bărbați cerșeau, sub pretextul că sunt persoane surdo-mute

MAMAIA: Doi bărbați cerșeau, sub pretextul că sunt persoane surdo-mute

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 iulie 2023, 09:08

Doi bărbați care pretideau că sunt surdo-muți și solicitau bani, prinși de polițiștii locali

Ieri, în jurul orei 21:30, polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală Constanța – Serviciul ordine publică, Biroul monitorizare zone publice și interventii, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în stațiunea Mamaia, au depistat doi bărbați, de 27 ani, respectiv 34 ani, ambii din comuna Bărbulești, județul Ialomița, care solicitau diverse sume de bani de la trecători, prin inducerea acestora în eroare, simulând faptul că sunt persoane surdo-mute. În același timp, cele două persoane prezentau și un formular cu inscripția unei asociații regionale pentru persoane cu handicap de auz și vorbire.

Ca urmare a celor constatate, s-a procedat la interceptarea, legitimarea și conducerea acestora la Secția 1 Poliție Constanța pentru întocmirea documentației specifice și predarea persoanelor în cauză, în vederea continuării cercetărilor, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune.


Redactor – Daniel Țăndăreanu

Regina Maria, celebrată la Constanța printr-o expoziție cu fotografii, cărți poștale și timbre rare
Actualitate miercuri, 29 octombrie 2025, 14:39

Regina Maria, celebrată la Constanța printr-o expoziție cu fotografii, cărți poștale și timbre rare

Cu ocazia celor 150 de ani care au trecut de la nașterea Reginei Maria, astăzi, Centrul Cultural Multifuncțional pentru Tineret „Jean...

Regina Maria, celebrată la Constanța printr-o expoziție cu fotografii, cărți poștale și timbre rare
Ministerul Mediului va lansa o campanie de informare și conștientizare pe colectarea și gestionarea deșeurilor
Actualitate miercuri, 29 octombrie 2025, 14:35

Ministerul Mediului va lansa o campanie de informare și conștientizare pe colectarea și gestionarea deșeurilor

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) va lansa, în perioada următoare, o campanie de informare și conștientizare la nivel național,...

Ministerul Mediului va lansa o campanie de informare și conștientizare pe colectarea și gestionarea deșeurilor
Raluca Ștefan Vericeanu rămâne la conducerea Spitalului Județean Constanța
Actualitate miercuri, 29 octombrie 2025, 13:41

Raluca Ștefan Vericeanu rămâne la conducerea Spitalului Județean Constanța

Raluca Ștefan Vericeanu rămâne la conducerea celui mai mare spital din Dobrogea, după ce a câștigat concursul pentru funcția de manager al...

Raluca Ștefan Vericeanu rămâne la conducerea Spitalului Județean Constanța
CONSTANȚA: Dacă le vedeți, sunați la 112. Minorele au plecat dintr-un centru de plasament din oraș
Actualitate miercuri, 29 octombrie 2025, 13:06

CONSTANȚA: Dacă le vedeți, sunați la 112. Minorele au plecat dintr-un centru de plasament din oraș

La data 28 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea...

CONSTANȚA: Dacă le vedeți, sunați la 112. Minorele au plecat dintr-un centru de plasament din oraș
Actualitate miercuri, 29 octombrie 2025, 13:01

NĂVODARI: Un bărbat de 69 de ani a murit în urma unui accident rutier

ISU Dobrogea fost solicitat să intervină în cazul unui accident care a avut loc în Năvodari, zona Rompetrol, între două mașini. În urma...

NĂVODARI: Un bărbat de 69 de ani a murit în urma unui accident rutier
Actualitate miercuri, 29 octombrie 2025, 12:37

AUDIO | Fenomenul imaginilor generate cu Inteligența Artificială a luat amploare pe internet

În ultima perioadă, fenomenul imaginilor generate cu Inteligența Artificială a luat amploare pe internet. În multe cazuri, fotografiile fake...

AUDIO | Fenomenul imaginilor generate cu Inteligența Artificială a luat amploare pe internet
Actualitate miercuri, 29 octombrie 2025, 11:33

150 de ani de la nașterea reginei Maria a României (29 octombrie)

La 29 octombrie 2025 se împlinesc 150 de ani de la nașterea reginei Maria – diplomat, artistă, scriitoare și simbol al României moderne...

150 de ani de la nașterea reginei Maria a României (29 octombrie)
Actualitate miercuri, 29 octombrie 2025, 11:15

La fix un an de la depunerea jurământului, consilierul județean Ioan Picu și-a dat demisia

Consilierul județean Ioan Picu și-a dat demisia, astăzi, la fix un an de la depunerea jurământului. Anunțul a fost făcut de liberalul...

La fix un an de la depunerea jurământului, consilierul județean Ioan Picu și-a dat demisia