Ascultă Radio România Constanța Live

Irina Begu, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea evoluează joi la Wimbledon

Irina Begu, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea evoluează joi la Wimbledon

Publicat de Catalin Donose, 6 iulie 2023, 06:01

Meciul dintre jucătoarea română de tenis Irina Begu şi canadianca Rebecca Marino a fost întrerupt la scorul de 6-2, 2-4, din cauza întunericului, miercuri seara, în prima rundă a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Într-o zi al cărei program a fost perturbat de ploaie, meciul dintre Begu, cap de serie numărul 29, şi Marino a fost întrerupt după 67 de minute și va fi reluat joi după ora 14,30.

Acesta este primul duel dintre Begu (32 ani, 30 WTA) şi Marino (32 ani, 83 WTA). Învingătoarea, va juca în turul secund contra rusoaicei Ana Blinkova.

Celelalte trei românce au debutat cu victorii la Wimbledon și vor evolua din nou, joi.

Ana Bogdan a trecut de rusoaica Liudmila Samsonova (a 15-a favorită), cu 7-6 (7/1), 7-6 (7/4). Următoarea sa adversară va fi americanca Alycia Parks.

Jaqueline Cristian a învins-o pe italianca Lucia Bronzetti, cu 6-3, 6-4, iar următoarea sa adversară va fi brazilianca Beatriz Haddad Maia, a 13-a favorită.

Sorana Cîrstea a dispus de germanca Tatjana Maria, semifinalistă anul trecut, cu 6-1, 2-6, 6-3, iar în turul al doilea o va înfrunta pe letona Jelena Ostapenko, a 17-a pe lista capilor de serie.

Calificarea în turul secund aduce un cec de 85.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării