Ascultă Radio România Constanța Live

Mai sunt două zile până la startul celui mai aşteptat festival al verii. Ce spun organizatorii despre această ediţie, dar şi ce măsuri de siguranţă au luat autorităţile

Mai sunt două zile până la startul celui mai aşteptat festival al verii. Ce spun organizatorii despre această ediţie, dar şi ce măsuri de siguranţă au luat autorităţile

Publicat de Doina Sirbu, 4 iulie 2023, 17:10

Mai sunt două zile până la debutul celei de-a cincea ediții a festivalului de pe plaja Modern. Ca şi în anii precedenţi, organizatorii spun că va fi un eveniment special.

“Fiind o ediție aniversară – 5 ani, pentru noi este un motiv de mândrie și bucurie și cu cu această ocazie am pregătit o ediție cu totul specială în care venim cu lucruri noi, dar în același timp aducem și din elementele care au fost agreate și plăcute de cei care ne-au trecut porțile festivalului și se întorc în fiecare an cu bucurie la noi, să ne petrecem împreună, să dăm startul verii așa cum ne place nouă să spunem”, spune Bogdan Doroș, unul dintre managerii festivalului.

În acest an vor fi și două scene noi pe care vor urca unii dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai momenului.

“Avem scene noi, avem artiști pe care îi aducem, iată, în premieră, aici, la Constanța, genuri noi muzicale pe care le avem în festival – genul retro, scena balcanică, unde vom avea artiști autohtoni, artiști îndrăgiți din acest segment muzical. Cu siguranță vor fi peste 70.000 de participanți în acest an, un număr mare. Știm că sunt foarte mulți oameni care abia aşteaptă să vină la Constanța, la festival, atât din țară, cât și din străinătate”, spune Edi Chereji, director de comunicare al festivalului.

Pentru a preveni orice fel de incidente, în special consumul de droguri, aproximativ 200 de polițiști vor fi mobilizaţi pe plaja Modern.

“Aproximativ 200 de polițiști din cadrul structurilor menționate anterior, din toate specializările, vor fi prezenți la datorie și vor acționa zilnic pentru menținerea ordinii și liniștii publice și asigurarea desfășurării traficului rutier în condiții optime, punându-se accent pe misiunea de patrulare și prevenire a faptelor comise cu violență, a infracțiunilor îndreptate împotriva persoanei și patrimoniului, dar mai ales pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe cu efect psihoactiv”, a declarat  Liviu Lazăr, șeful Poliției Municipiului Constanța.

Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța va fi prezent la festival cu tehnica necesară.

“Pentru ca festivalul să se desfășoare în condiții de siguranță, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța va avea următoarea tehnică: două posturi medicale avansate, trei puncte de prim ajutor, două autospeciale pentru transport victime multiple, două șenilate, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambarcațiune CBNR. Ambarcațiunea este în portul Tomis și va desfășura activități și misiuni în zona de îmbăiere adiacentă plajei unde se desfășoară festivalul. În fiecare zi, tehnica aferentă va fi deservită de către 9 ofițeri și 53 de subofițeri”, spune col. Mihai Georgescu, șeful Inspecției de prevenire din cadrul ISU Dobrogea.

Festivalul se desfăşoară în perioada 6-9 iulie pe plaja Modern din Constanţa.

Redactor: Adrian Băncilă / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

 

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 11:51

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic

În perioada 20 – 26 iulie 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității Navale Române...

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 10:56

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară

Proiectele care urmează să fie adoptate de cele două Camere în sesiunea extraordinară, programată în perioada 27 – 31 iulie, vizează...

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară
MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:32

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din județul Tulcea au primit astăzi un...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI