Ascultă Radio România Constanța Live

AZL Sulina propune aplicarea unei suprataxări pentru cei care utilizează transportul public naval în municipiul Tulcea

AZL Sulina propune aplicarea unei suprataxări pentru cei care utilizează transportul public naval în municipiul Tulcea

Publicat de Doina Sirbu, 23 iunie 2023, 15:54

Regia subordonată Consiliului Județean Tulcea, AZL Sulina, propune aplicarea unei suprataxări călătorilor care utilizează transportul public naval în municipiul Tulcea.

Astfel, prin  contractul transmis recent de  Administrația Zonei Libere Sulina către Societatea Transport Public Tulcea, se instituie perceperea, pe lângă tarifele de staționare a pontonului la cheu și de acces la infrastructura portuară,  și a unui tarif de 1 leu, fără TVA, pentru fiecare călător care utilizează nava de transport public a STP Tulcea. Această navă asigură legătura între faleză și cartierul „Tudor Vladimirescu”, aflat pe malul nordic al Dunării.

Măsura îi va afecta cu precădere pe locuitorii din „Tudor Vladimirescu” care depind de transportul zilnic către locurile de muncă, unitățile de învățământ, furnizorii de servicii medicale etc.

În prezent, prețul unui bilet de transport public pe nava STP Tulcea este de 1,7 lei, iar în cazul aplicării acestui tarif de 1 leu plus TVA, prețul unui bilet s-ar dubla, mai ales în condițiile în care acesta este deja subvenționat de la bugetul local al municipiului Tulcea.

Conform precizărilor furnizate de către domnul Tudor Hubati, Director General Adjunct în cadrul AZL Sulina, în timpul ședinței Consiliului Județean din data de 23 iunie 2023, tariful urmează a fi perceput „în scopul întreținerii și curățeniei falezei”.

De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe, domnul Consilier Ifim-Ion Gologan, (PSD) a propus ca această taxă să se aplice nu doar locuitorilor din Tulcea – Tudor Vladimirescu, ci tuturor locuitor județului.

Consilierii PNL au reclamat impunerea acestui tarif și au cerut retragerea de urgență a contractului mai sus menționat.

Faleza din municipiul Tulcea a fost cedată de Primărie către Consiliul Județean în anul 2017 pentru obținerea de finanțare în scopul reabilitării acestei componente de infrastructură din municipiu.

Primarul oraşului Tulcea, Ștefan Ilie, a transmis o Adresă către cele două instituții responsabile, R.A. Administrația Zonei Libere Sulina și Consiliul Județean Tulcea, prin intermediul căreia se solicită renunțarea imediată la această suprataxare.

Anexat, vă punem la dispoziție conținutul Adresei:

“Având în vedere contractul nr. 2044/31.05.2023 înaintat în cursul zilei de 15 iunie 2023 spre semnare către Transport Public SA Tulcea, prin care la Punctul nr.4 din Anexa nr. 1 a contractului, prevedeți: „Utilizarea infrastructurii îmbarcare/debarcare pasageri, de către pasagerii navelor și ambarcațiunilor care efectuează transport în comun, de 1 Leu/pasager, îmbarcat/debarcat, fără TVA”, aceasta însemnând, pe lângă plățile lunare privind staționarea permanentă la cheu și accesul la infrastructura portuară fluvială, solicitarea sumei de 1 Leu/persoană fără TVA, SERVICIULUI PUBLIC DE TRANSPORT ÎN COMUN, sumă pe care operatorul public de transport va trebui să o colecteze de la cetățenii municipiului și județului tulcea și să o achite către dumneavoastră;

Ținând cont de faptul că serviciul public de transport în comun din municipiul Tulcea este subvenționat de U.A.T. Municipiul Tulcea;

Faptul că tarifele utilizate în efectuarea serviciului public de transport în comun sunt reglementate de autoritatea publică, conform normelor legale;

Având în vedere imapctul social de proporții pe care această suprataxare îl va avea pentru cetățenii municipiului și județului Tulcea, care va duce la o dublare a costului călătoriei.

vă rugăm să ne comunicați, cu celeritate, următoarele:

  1. Care este baza legală prin care solicitați operatorului public de transport din municipiul Tulcea plata sumei de 1 leu / pasager fără TVA.
  2. Dacă există un act administrativ emis de o autoritate de reglementare în acest domeniu, prin care sunteți autorizați să percepeți tariful menționat mai sus și care sunt temeiurile legale;
  3. Dacă există o hotărâre a Consiliului Județean Tulcea prin care vi s-a aprobat solicitarea și încasarea sumei de 1 leu / persoană fără TVA de la cetățenii municipiului și județului Tulcea, care utilizeaază transportul în comun sau de la operatorul de transport în comun, pentru utilizarea infrastructurii existente pe faleza municipiului Tulcea.
  4. Dacă Administtrația Zonei Libere Sulina, entitate subordonată Consiliului Județean Tulcea și Consiliul Județean Tulcea a îndeplinit procedurile pentru dezbatere publică privind aplicarea unor taxe suplimentare transportului public urban al municipiiului Tulcea.
  5. Dacă această măsură o aplicați locuitorilor județului Tulcea și pentru alți transportatori de persoane, precum Navrom Delta sau altor operatori public sau privați, de la șalupele de transport călători, nave rapide sau alte mijloace de transport.

În speranța că înțelegeți impactul social și economic al acestor măsuri, probabil luate în grabă, fără o analiză profundă și fără aplicarea întregului complex al normelor care regementează în domeniu, așteptăm răspunsul dumneavostră prin care renunțați la această suprataxare, pentru a încheia acest diferend pe cale amiabilă și pentru o colaborare eficientă în viitor.”, transmite Primăria Tulcea.

Redactor online: Doina Sîrbu

 

 

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:40

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost...

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident
Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 07:58

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea

Nuclearelectrica SA informează că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 30 mai...

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea
„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 17:48

„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate

Spre deosebire de alte sporturi, de înot se pot bucura persoanele de toate vârstele, indiferent dacă sunt începătoare sau fac performanță....

„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate
TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 17:48

TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Tulcea, discuțiile de la punctul „Diverse” s-au concentrat pe transportul în comun din...

TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:42

CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările

Astăzi, 30 mai, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la...

CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe