Ascultă Radio România Constanța Live

CUMPĂNA: 100 de voluntari Habitat for Humanity construiesc două case de la zero, în doar cinci zile (FOTO)

CUMPĂNA: 100 de voluntari Habitat for Humanity construiesc două case de la zero, în doar cinci zile (FOTO)

Publicat de , 20 iunie 2023, 08:35

Săptămâna aceasta, 100 de voluntari Habitat for Humanity construiesc două case de la zero, la Cumpăna, în doar cinci zile. Beneficiari sunt membrii a două familii cu venituri mici – care vor lucra alături de voluntari și specialiști, la ridicarea locuințelor.

Ieri, la începerea lucrărilor, au fost prezenţi peste 40 de voluntari, care lucrează la ridicarea pereților, montarea fermelor de acoperiș și a distanțierelor.

Potrivit unui comunicat al Habitat for Humanity, echipele care se vor alătura proiectului săptămâna aceasta sunt, pe de-o parte, angajați ai companiilor partenere, studenți ai Facultății de Construcții din cadrul Universității “Ovidius” Constanța, voluntari persoane fizice care se reîntorc pe șantier de fiecare dată, dar și familiile care se vor muta în noile case și dintre cele care locuiesc în prezent în cartierul Habitat din Cumpăna.

Atelierele sunt coordonate și supravegheate de echipa de suport, formată din specialiști în construcții, pentru ca lucrările să fie executate corect.

Această prezentare necesită JavaScript.

Proiectul este realizat în continuarea unui parteneriat cu Primăria comunei Cumpăna, care asigură terenul pe care sunt construite casele și racordarea la utilități. La Cumpăna există deja 36 de locuințe, ridicate de voluntari, în ultimii 7 ani iar autoritățile locale vor să pună la dispoziție un nou teren pentru a extinde proiectul.

Locuințe sunt destinate exclusiv locuitorilor comunei care au depus dosar și au îndeplinit anumite condiții.

Redactor online: Alina Enache / Foto: Habitat for Humanity

 

 

 

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării