Ascultă Radio România Constanța Live

Litoralul, Delta Dunării, stațiunile montane și balneo – toate se așteaptă la un sezon turistic foarte bun

Litoralul, Delta Dunării, stațiunile montane și balneo – toate se așteaptă la un sezon turistic foarte bun

Publicat de Adina Sîrbu, 10 iunie 2023, 09:09

Operatorii din turismul de pe litoral prevăd un sezon foarte bun, după ce în minivacanţa de Rusalii, peste 70.000 de persoane au ajuns în staţiunile de la mare. Mamaia a fost pe primul loc în topul preferinţelor la început de iunie, gradul de ocupare în majoritatea unităţilor de cazare fiind cuprins între 70 şi 95%. Litoralul devine mult mai atractiv în staţiunile din sud, urcând şi ele în preferinţe ca număr de rezervări. Iar până pe 18 iunie, în cadrul programului Litoralul pentru toți, peste 30 de unităţi de cazare au tarife cu până la 70% mai mici, la pachete ce pot fi achitate cu vouchere de vacanţă.

Începutul sezonului turistic anunţă un an bun și pentru agenţii economici din Delta Dunării. Patronii unor unităţi de cazare din Sulina, de pildă, au, până la finele lunii septembrie, 75% din locuri rezervate deja, în creştere cu aproape 50% faţă de anul trecut.

Și vânzările de pachete în stațiunile montane și balneare au crescut cu aproape 50% în primele patru luni ale anului – a anunțat vicepreședintele ANAT, Adrian Voican. Topul stațiunilor montane este condus de Sinaia, Poiana Brașov și Predeal, iar al destinațiilor balneo, în acest an, de Băile Felix, Călimănești – Căciulata și Băile Herculane.

Turismul în stațiuni montane și balneo din România a crescut puternic în primele 4 luni ale lui 2023. Odată cu depășirea pandemiei, fie că vorbim de practicarea sporturilor de iarnă sau de activități de relaxare și tratament, românii regăsesc în număr din ce în ce mai mare oportunitățile și ofertele pe care chiar țara noastră le pune la dispoziție, ceea ce este îmbucurător”, a declarat Adrian Voican.

Astăzi, de la ora 11.00,  în stațiunea Mamaia, vicepreședintele ANAT Adrian Voican  susține o conferință de presă pe tema ”România estivală 2023: trenduri și perspective”.

 

Surse: RRA, AGERPRES, ANAT/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Parcul Național Munții Măcinului

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:32

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din județul Tulcea au primit astăzi un...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești