Ascultă Radio România Constanța Live

Negocierile continuă, însă șansele ca profesorii să renunțe la greva generală sunt minime

Negocierile continuă, însă șansele ca profesorii să renunțe la greva generală sunt minime

Publicat de Adina Sîrbu, 21 mai 2023, 14:38

Noi întâlniri au avut loc azi între liderii de sindicat din Educaţie și reprezentanți din Guvern, cu mai puţin de 24 de ore înainte de declanşarea grevei generale în învăţământul preuniversitar.

Sindicaliștii s-au arătat neîncrezători că oferta pe care urmează să o primească va duce schimbarea deciziei de încetare a lucrului – spune Marius Nistor, preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”: ”Nu este o grevă pe persoană fizică. Nu este o grevă pe care au declanşat-o liderii de sindicat. Este o grevă declanşată pe baza unui referendum la care au participat salariaţii din învăţământ, nu numai membrii de sindicate. Pe baza ofertei care va veni din partea Guvernului, dacă ei o vor considera credibilă prin semnătură vor lua hotărârea dacă renunţă la această formă de protest sau o vor continua. Mă îndoiesc până mâine se poate întâmpla aşa ceva”.

Anterior, sindicaliștii au atras atenția că nu vor renunţa la nici una dintre revendicări – a precizat vicepreşedintele FSLI, George Purcaru: ”Este vorba despre aplicarea în integralitate a Legii 153, legea de salarizare, grila de salarizare aşa cum am făcut-o la cererea premierului României încă din decembrie, indexarea salariilor cu inflaţia, aplicarea regulamentului de sporuri pentru condiţii vătămătoare pentru personalul auxiliar şi nedidactic, inclusiv plata orelor suplimentare pentru aceste categorii de personal. Nu renunţăm, pentru că avem nevoie de resursă umană motivată pentru a vorbi despre o educaţie de calitate în România. Şi, prin urmare, aşteptăm ca doleanţele noastre să fie îndeplinite. Se poate realiza acest lucru printr-un act normativ. Nu discutăm de promisiuni, pentru că promisiuni a avut din decembrie până acum”.

În aceste condiții, situaţia elevilor rămâne incertă, fiindcă nu ştiu dacă să stea acasă sau să meagă la şcoală. În plus, profesorii greviști spun că nu vor supraveghea cursurile, dar cei care nu fac grevă  sunt obligaţi să pună absenţe.

În județul Constanța, sunt școli în care niciun angajat nu ar participa la grevă, dar și școli în care gradul de participare ar fi de 100%, ne-a declarat vineri șeful Inspectoratului Școlar, Sorin Mihai. El a precizat că datele au fost într-o perpetuă schimbare și că o situație clară va avea abia luni.  Un lucru este, însă, cert: nicio școală nu va fi închisă mâine: ”Ne-am asigurat că fiecare director gestionează adecvat situația, comunică echilibrat atât cu angajații școlii, cât și cu părinții. În funcție de resursa umană avută la dispoziție, directorii ne vor informa dacă sunt probleme.  Este important ca elevii/ copiii să nu aibă îngrădit accesul în unitățile de învățământ. Acolo unde se vor prezenta la școală și este insuficientă resursa umană, vom identifica soluții împreună cu managerii unităților de învățământ”.

În județul Tulcea, rețeaua de învățământ include 78  de unități de învățământ. Potrivit datelor de vineri, peste 46%  din cadrele didactice participă la grevă, aproximativ 930 din 2.000, iar raportat la numărul total de angajați din aceste unități de învățământ, din cei 3.035 vor fi în grevă 1.210 angajați. Și aici există școli unde niciun angajat nu este în grevă. – a declarat Viorica Pavel, șefa ISJ Tulcea: Inspectoratul Școlar Județean Tulcea respectă dreptul angajaților de a face grevă, dar și al salariaților care vor să-și desfășoare activitatea conform fișei postului. Deoarece securitatea copiilor și a elevilor este prioritară,  s-au luat măsurile pentru ca toți copiii care vin la școală în această perioadă să fie supravegheați, iar toate cadrele didactice care nu sunt în grevă  să-și poată exercita profesia. În funcție de particularitățile fiecărei instituții școlare, se aplică măsuri specifice. Părinții vor fi informați pentru fiecare clasă și unitate de învățământ cu privire la modul de gestionare a  securității copiilor și elevilor prin canalele de comunicare specifice unității școlare – a mai declarat inspectorul general Viorica Pavel, pentru Radio Constanța.

 

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Radio Brașov

AUDIO | În timp ce Șantierul Naval Mangalia s-a închis, la Șantierul Naval Constanța se construiesc nave pe bandă rulantă
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 15:31

AUDIO | În timp ce Șantierul Naval Mangalia s-a închis, la Șantierul Naval Constanța se construiesc nave pe bandă rulantă

Industria navaliștilor din județul Constanța trăiește momente și stări diferite. În timp ce la Mangalia porțile Șantierului Naval s-au...

AUDIO | În timp ce Șantierul Naval Mangalia s-a închis, la Șantierul Naval Constanța se construiesc nave pe bandă rulantă
Județul TULCEA: ROADPOL – Speed – amenzi de 400.000 de lei și 36 de permise reținute
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 15:28

Județul TULCEA: ROADPOL – Speed – amenzi de 400.000 de lei și 36 de permise reținute

În perioada 13–19 iulie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat activități pentru prevenirea...

Județul TULCEA: ROADPOL – Speed – amenzi de 400.000 de lei și 36 de permise reținute
ANR despre incendiul de la bordul petrolierului liberian: NU există nici un risc pentru turiști și populația de pe litoral
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 14:50

ANR despre incendiul de la bordul petrolierului liberian: NU există nici un risc pentru turiști și populația de pe litoral

Incendiul produs la bordul petrolierului sub pavilion liberian GAS LISBON, lovit de o dronă în Marea Neagră, la 20 de mile marine de Sfântu...

ANR despre incendiul de la bordul petrolierului liberian: NU există nici un risc pentru turiști și populația de pe litoral
Serviciile ANCPI sunt în continuare indisponibile, cu efecte asupra întregii economii
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 13:53

Serviciile ANCPI sunt în continuare indisponibile, cu efecte asupra întregii economii

Blocajul ANCPI survine într-un moment de revenire a pieţei rezidenţiale, iar efectele se propagă în întreaga economie consideră consultanţii...

Serviciile ANCPI sunt în continuare indisponibile, cu efecte asupra întregii economii
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 11:55

TUZLA: Minor lovit de un autoturism, transportat în stare gravă la spital

Un accident rutier grav a avut loc, astăzi, în localitatea Tuzla: un pieton a fost lovit de un autoturism pe strada Principală. Două echipaje...

TUZLA: Minor lovit de un autoturism, transportat în stare gravă la spital
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 10:57

Dobrogea, vizată de un nou COD PORTOCALIU de furtuni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, noi avertizări de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ,...

Dobrogea, vizată de un nou COD PORTOCALIU de furtuni
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Victimele incendiului de pe petrolierul liberian, transportate la Spitalul Județean

Cele trei victime ale incendiului de pe petrolierul liberian au ajuns la Tulcea cu nava multirol aparţinând ISU Tulcea, de unde au fost...

TULCEA: Victimele incendiului de pe petrolierul liberian, transportate la Spitalul Județean
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 09:23

UPDATE: Incendiu la bordul unui petrolier liberian, aflat în Marea Neagră, între Sulina și Sfântu Gheorghe

UPDATE: Ministerul Apărării Naționale este pregătit să sprijine instituțiile cu atribuții în gestionarea incidentului produs, în dimineața...

UPDATE: Incendiu la bordul unui petrolier liberian, aflat în Marea Neagră, între Sulina și Sfântu Gheorghe